Mai suntem noi creştini pe pământ de atei,
Mai avem Dumnezeu prin noianul de zei,
Studiem din Scripturi chiar de ea e un mit
Pentru cel care stă de păcat alipit?
Mai iubim noi curat când cei mulţi se urăsc
Căutăm să zburăm când ceilalţi se târăsc,
Mai râvnim către cer când ne place’ăst pământ
Ce ne-mbie să stăm depărtaţi de Cuvânt?
Mai suntem noi cinstiţi printre mulţii mişei
Suntem noi naturali printre cei cu cercei
Oferim bucuroşi când ceilalţi strâng de zor
Disperaţi ca să aibă doar ei şi ai lor?
Mai avem noi elan când prea mulţi obosesc,
Ajutăm cum putem când ceilalţi tot cerşesc,
Mai cântăm despre Cer între cei ce nu vor
Să asculte solii despre-un Bun Salvator?
Mai avem calităţi între cei cu defect,
Vrem să fim mai curaţi pe pământul infect,
Încercăm s-arătăm că ne-am şi pocăit
Între cei ce îl vor pe Isus răstignit?
Mai suntem noi grăbiţi în mulţimea de melci
Suntem treji între cei care dorm somn de veci,
Mai avem timp de rugi între ci care spun
Că încrederea toată în bani doar şi-o pun?
Mai păstrăm pe Isus între-ascunşii de Iuzi,
Auzim noi vreun glas în puzderii de surzi,
Suntem noi diferiţi de acei ce-şi aleg
Drumul ce e mai larg şi pe-acesta tot merg?
Căutăm s-arătăm că suntem diferiţi,
Încercăm s-afirmăm că suntem prea smeriţi,
Dar prea mult ne-agăţăm de-ale lumii valori
Neglijând pe Isus ce se-apropie-n nori!
Nu-i nevoie să vrem ca să fim diferiţi
Ci să vrem cu Isus noi să fim contopiţi
Vom ajunge să fim aşa cum e Hristos
Şi avea-vom un trai fericit şi frumos!
© Viorel Dascalu 2010