Pe pagina vieţii se scrie frumos
Cu gânduri de pace ce sună duios.
Se scriu amintiri plăcute şi bune
Ce pot fi cântate, frumos ca să sune.
Pe pagina vieţii se scrie plângând
Cu lacrimi amare şi tristeţe în gând.
Se scrie necazul ce nu îl poţi spune
În valea durerii şi-a lumii nebune.
Pe pagina vieţii se scrie mereu
De toate ce facem, şi tu, dar şi eu.
Nu-i lucru să scape, să fie uitat
Căci Domnul veghează să scrii ne-ncetat.
Pe pagina vieţii nu scrii numai tu
Căci şi-n naltul cer se mai scrie acu.
Sunt îngeri ce ştiu să scrie frumos
De tot ce se-ntâmplă aici la noi jos.
Pe pagina vieţii să scrii nu mai poţi
Când Domnul se-ntoarce la vii şi la morţi.
Şi tot ce-a fost scris va rămâne aşa
Iar tu, un pierdut sau salvat, te-i afla.
Pe pagina vieţii nu scrie oricum
Că nu mai e timp de pierdut de acum.
De vrei ca salvat să te ştii pe vecii
Să ai grijă mereu la ceea ce scrii.
© Viorel Dascalu 2009