In El (Isus), Dumnezeu ne-a ales inainte de intemeierea lumii, ca sa fim sfinti si fara prihana inaintea Lui, dupa ce, in dragostea Lui, ne-a randuit mai dinainte sa fim infiati prin Isus Hristos, dupa buna placere a voii Sale. (Efeseni 1:4-5)
– Alo, Veronica?
– Nu, e greseala…
– Cine era la telefon? ma intreba mama.
– Era greseala, am raspuns. O doamna cauta pe cineva cu numele „Veronica”.
– Si pe tine cum te cheama?
– A, chiar…
Ati auzit, probabil, expresia: „Sunt atat de ocupat de nu mai stiu nici cum ma cheama”. In acel moment, nu asta era problema mea, ci faptul ca, avand doua prenume, dintre care unul extrem de rar utilizat, am ajuns ca pur si simplu sa nu mai reactionez la el.
Se spune ca urmasul regelui Ludovic al XVI-lea, indepartat de la tron de multimea nemultumita, a fost izgonit din palat si obligat sa lucreze la un cizmar pe post de calfa. Cu toate ca avea o ocupatie umila, cu toate ca stapanul il trata ca pe o sluga de rand si incerca sa-l obisnuiasca sa bea, sa injure si sa se poarte urat, el repeta mereu aceleasi cuvinte: „Sunt fiu de imparat si nu voi face niciodata asta”.
Daca am avea constienta propriei noastre valori in ochii lui Dumnezeu si a identitatii pe care El ne-a dat-o, cu siguranta ca ne-am schimba comportamentul.
De multe ori insa, ni se intampla sa uitam cine suntem. Uitam ca suntem copii rascumparati ai lui Dumnezeu si ne purtam total altfel de cum ar trebui. E nevoie ca altcineva sa ne atraga atentia asupra identitatii noastre pentru a ne da seama ca am gresit si a exclama, asemenea apostolului Pavel:
Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu! Si suntem. (1 Ioan 3,1)
Asa cum nu trebuie sa uitam niciodata de parintii nostri, asa nu trebuie sa-L pierdem din vedere nici pe Tatal nostru ceresc.
E o mare onoare si binecuvantare sa fii copil al Lui. Pretuieste aceasta onoare si arata-te demn de numele pe care l-ai primit.
Imi place foarte mult acest site.
M-am apropiat de ISUS mai mult.
Multumesc; Domnul ISUS sa te binecuvinteze!