S-a constatat că din pruncie
Copiii nu mai au ca ţintă
De-a fi mai buni. Spun o prostie
Şi se învaţă ca să mintă.
La şcoală, din obişnuinţă,
Copii ce nu-şi fac din teme
Se mulţumesc că au portiţă:
Minciuna-i scapă de probleme.
Părinţi, profesori tac din gură
Şi-s conştienţi de păcăleală
Nu vor să ia nici o măsură
Ce-ar încurca vreo socoteală.
Şi uite-aşa, ajuns mai mare
Cel tânăr, sau adult, tot vede
Că minciunica… e scăpare
Iar cine-aude… parcă crede.
Şi iată omul, prins, în fine,
Că-n vreme rea a spus minciuna
Luptând să iasă, cât mai bine
Mai pune lângă prima… una.
Sau… vrând să scape de mustrare
Când trebuie ceva să spună,
Decât să ceară doar iertare
Se-nvăluie într-o minciună
Ce faci creştine cu minciuna?
Că e păcat o ştii prea bine.
Iar Domnul nu crede niciuna
Şi mincinoşi, la El, nu ţine.
© Viorel Dascalu 2010
