Născut într-o vreme cu legi de robie,
Iubit şi de mamă dar şi de Marie,
E pus într-un coş ca să-l poarte pe ape
Şi viaţa prea crudă de răi să i-o scape.
Veghează cu drag surioara pe maluri,
Iar îngerii-l poartă pe Moise pe valuri
S-ajungă aproape de fata de rege
Ce-l vede, … şi fapta pe loc o-nţelege.
Şi Domnu-i vorbeşte, îi place copilul,
Nu-l lasă să piară navigând pe tot Nilul.
Îl vrea pentru ea ca s-ajungă pe tronul
Ce gol va rămâne de-i mort Faraonul.
Maria găseşte şi-o doică să-l crească,
Pe mama lui bună ce vrea să-l iubească,
Să toarne în inima-i mică dorinţa
S-asculte de Domnul, căci sfântă-i credinţa.
Şi Moise învaţă că Domnul e mare,
El pune pe regi şi urneşte popoare,
Le mută în locuri din vreme prezise
Ce la început ar părea că-s doar vise.
Dar vine şi vremea să meargă la curte
Credinţa păgână el are să-nfrunte,
Şi tot ce-a-nvăţat lângă mama acasă
Îl ţine-n credinţă, de zei nu îi pasă.
Eşti gata şi tu ca în vremi idolatre
Să fugi de păcat, cu Isus să ai parte?
Nu fi amăgit de a lumii orbire
De vrei să primeşti chiar în dar … Mântuire!
© Viorel Dascalu 2011
