Ce-o mai fi şi asta? Cui i-a mai venit şi ideea asta de a avea un an sabatic (un an de lene şi de chiul)? Şi aşa se munceşte puţin, chiar mai este nevoie de o pauză… şi încă de un an?
Dumnezeu a poruncit în vechime poporului Israel ca la fiecare al şaptelea an să lase pământul nelucrat. Pe deasupra a rânduit ca în anul sabatic să îngrijească mai bine pe cei săraci. Şi ca să fie lista completă, tot în anul sabatic erau eliberaţi şi robii. De ce oare toate acestea?
Ţinerea anului sabatic trebuia să fie atât spre binele pământului, cât şi spre binele poporului. Dacă un an pământul rămânea nelucrat, aducea apoi rod şi mai bogat. Oamenii erau eliberaţi de munca grea a câmpului şi chiar dacă anumite ramuri de lucrare tot mai puteau fi săvârşite în cursul anului acestuia, se bucurau totuşi cu toţii de mai mult timp liber, se oferea prilej pentru refacerea forţelor corpului şi-i făcea mai în stare pentru eforturile anului următor. Aveau mai mult timp pentru meditaţie şi rugăciune, pentru a face cunoştinţă mai îndeaproape cu învăţăturile şi cerinţele Domnului şi pentru a da învăţături familiilor lor.
Asistăm în ultimul timp la o recuperare a conceptului de an sabatic. Și nu doar la evrei. În mediul creștin este perceput ca un fel de concediu, care în unele locuri din lume este chiar plătit. Și în România ideea a pătruns, însă este implementată cu dificultăţi, tot din cauza implicaţiilor de ordin financiar. Doar cei cu dare de mână îşi permit să îşi ia liber neplătit timp de un an întreg.
Ce este anul sabatic şi ce aplicaţii poate avea în zilele noastre?
(dă click pe scrisul de mai sus şi vei ajunge la emisiunea menţionată)
„Astăzi, datorită reţelelor de socializare, avem liste interminabile de prieteni. E de-ajuns un click pentru a le împărtăşi tuturor ce gândim, ce simţim, ce mâncăm sau ce citim. Ei bine, dacă tot e la modă să îţi amplifici lista de prieteni, vă invit, dragi tineri să ne includeţi şi pe noi în lista voastră de prieteni.
Promitem să vă fim prieteni până la capăt, chiar dacă o să vă placă sau nu comentariile noastre, promitem să fim vulnerabili şi autentici, promitem să dăm jos măştile pentru ca să învăţăm că e important să fim noi înşine, pentru ca să ne cunoaştem, să ne descoperim punctele tari şi punctele slabe…pentru a creşte, pentru a ne maturiza, pentru a ne bucura de o tinereţe autentică. Dezbateri, recomandări, impresii, portrete, provocări – descoperiţi profilul generaţiei Facebook la emisiunea „Lista de prieteni”! „
Acesta este promisiunea realizatoarei emisiunii: ANCA PORUMB. Emisunea este înregistrată în studioul Radio Vocea Speranţei.