Viorel Dascălu

Dragii mei fraţi şi preţioase surori,

Şi în această seară ne vom ruga între ora 20 şi ora 21.

Vă propun un alt subiect cu scopul de a fi discutat, de a fi aprofundat şi apoi să ne rugăm în casele noastre. Chiar dacă nu ne vedem, totuşi ne rugăm împreună.

Gândul serii:

„Trăim timpuri speciale, solemne şi pline de însemnătate.”

Percepţia pe care o avem asupra timpului a fost afectată foarte grav de păcat. Am devenit neatenţi la evenimente, reci sau insensibili la situaţiile înconjurătoare, de multe ori delăsători şi cu o calmitate care nu este dată de o relaţie deosebită cu Dumnezeu. Indiferenţa pe care o manifestăm este de la „stăpânitorul lumii acesteia”. Ce este de făcut?

1. Texte biblice:

Cazul Sodomei – un exemplu de nepăsare:

„Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug şi într-o liniște nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit. Ele s-au semeţit, şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când am văzut lucrul acesta.”  (Ezechiel 16:49-50)

Nepăsarea creştină este un păcat care constă în indiferenţa faţă de anumite valori şi faţă de principii sau reguli creştine, care se manifestă în variate domenii (educaţie, viaţă socială, căsătorie, sănătate, moralitate, justiţie, credinţă practică). Nepăsarea în formele ei extreme (dezinteresul faţă de siguranţa familiei, nepăsarea absolută faţă de cel aflat în nevoie, necredinţa îndărătnică – chiar până la moarte) îl exclude pe păcătos de la moştenirea vieţii veşnice. Dacă nu arată pocăinţă pentru atitudinea sa, creştinul va pierde lupta.

Să privim puţin la vremea judecătorilor. În timp ce Debora şi cu o mică parte din popor era implicată în luptă, seminţii întregi din Israel erau nepăsătoare sau indiferente:

„Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, şi Isahar a venit după Barac, A fost trimis pe urma lui în vale. La pâraiele lui Ruben, Au fost mari hotărâri! Pentru ce ai rămas în mijlocul staulelor?  Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce a stat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, şi s-a odihnit în limanurile lui. Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, şi Neftali la fel, pe înălţimile din câmpie.  Împăraţii au venit, s-au luptat; Atunci au luptat împăraţii Canaanului, La Tanaac, la apele Meghido; N-au luat nici o pradă, nici argint. Din ceruri se luptau, De pe cărările lor stelele se luptau împotriva lui Sisera, Pârâul Chison i-a luat, Pârâul din vremurile străvechi, pârâul Chison! Suflete, calcă–n picioare pe viteji!  Atunci copitele cailor au răsunat De goana, de goana năbădăioasă a războinicilor lor. Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemaţi, blestemaţi pe locuitorii lui; Căci n-au venit în ajutorul Domnului, În ajutorul Domnului, printre oamenii viteji”.”  (Judecători 5:15-23)

În timp ce „din ceruri se luptau” chiar şi îngerii, seminţia lui Ruben făcea şedinţe inutile şi sterile, Galaadul se uita în casă la televizor, Daniţii erau în croazieră de relaxare pe mare, Aşeriţii erau la bronzat pe plajă şi cei din Meroza au considerat că nu era treaba lor. Interesant că aici se vorbeşte despre nevoia un ajutor, ajutorul dat de om Domnului. Oare are nevoie Dumnezeu şi de „ajutorul” meu? Cum îl pot „ajuta” pe Dumnezeu?

Tot aşa se poate întâmpla şi astăzi. Noi am putea rămâne absolut indiferenţi şi reci la ceea ce se întâmplă. Şi nu mă refer aici la imprudenţa de a ieşi din casă pentru a ne expune Coronavirusului. Mă refer la indiferenţa generală ascunsă în spatele afirmaţiilor de genul: „Lasă că o să treacă şi asta! Toate o să fie ca mai înainte! Noi nu păţim nimic!”

• Paragrafe inspirate:

“De aceea și voi fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți”. Matei 24, 44.

Această oră necunoscută este înainte de aceea în care numele noastre, în parte, vor fi chemate înaintea tribunalului ceresc. După declarația apostolului Petru, judecata va începe cu casa lui. Dumnezeu, adică de la acei credincioși azi în viață. Acest ceas al judecății va veni pe neașteptate pentru noi, fără o înștiințare de mai înainte. Cine poate ști? Această serie de articole sau o alta asemănătoare poate că sunt ultima sforțare a Spiritului Sfânt pentru a ne trezi și a ne cerceta starea noastră și a primi harul înainte de a fi prea târziu.

Odată timpul sosit, ceasul judecății sună, iar numele sunt chemate înaintea Judecătorului. După ce fiecare dosar este cercetat, este dată o hotărâre fără recurs și ale cărei urmări sunt veșnice. O! Dumnezeu să ne ajute să înțelegem solemnitatea și importanța de temut a ceasului în care trăim. Dacă noi am putea să ne deschidem ochii și să contemplăm scenele care se desfășoară astăzi în cer, inimile noastre s-ar umple de teamă. Atunci am striga către Dumnezeu zi și noapte: „Doamne, spală-mă, transformă-mă primește-mă, ia-mă Tu cu totul”. Ioel descrie starea care ar trebui să se găsească în biserică la apropierea zilei celei mari a Domnului: „Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceți-vă la Mine cu toată inima…. Sfâșiați-vă inimile nu hainele. Sunați cu trâmbița în Sion! Vestiți un post, chemați o adunare” de sărbătoare! Strângeți poporul, țineți o adunare sfântă!… Slujitorii Domnului, să plângă între tindă și altar, și să zică: „Doamne îndură-Te de poporul Tău”!… (Ioel 2:12-17) Iar Ţefania adăugă (2:3): „Căutați pe Domnul, toți cei smeriți din țară, care împliniți poruncile Lui! Căutați dreptatea, căutați smerenia! Poate că veți fi cruțați în ziua mâniei Domnului”.”  (E. G. White – Biserica rămăşiţei şi viitorul bisericii advente, pag. 91)

„Ce trebuie să spun spre a deștepta rămășița poporului lui Dumnezeu? Mi-a fost arătat că înaintea noastră stau scene îngrozitoare; Satana și îngerii săi pun la lucru toate puterile lor ca să nimicească pe copiii lui Dumnezeu. El știe că dacă ei dorm puțin mai mult, el este sigur de ei, căci vor fi învinși”.

De aceea vrăjmașul cel mare folosește toate mijloacele sale ca să ne țină într-o stare de îngreunare și de indiferență, care ne va aduce moarte veșnică. În timpul acesta dacă zi după zi, ne trezim din nepăsarea noastră, căutăm pe Dumnezeu cu zel fierbinte, ne dăm toate străduințele pentru a deschide inimile noastre influenței Spiritului Sfânt și a supune Lui voința noastră, Satana nu poate să ne răpească binecuvântarea cerească:

„De nimic nu se teme Satana atât de mult ca de aceea ca poporul lui Dumnezeu să libereze calea, îndepărtând orice piedică, astfel încât Domnul să poată turna Duhul Său asupra bisericii lâncezite și asupra unei adunări nepocăite. Dacă ar fi după Satana, n-ar mai avea loc niciodată o redeșteptare, mare sau mică, până la vremea sfârșitului.” (E. G. White – Biserica rămăşiţei şi viitorul bisericii advente, pag. 106-107)

„Dacă vom cultiva indiferența și nepăsarea față de mântuirea sufletului nostru, nu vom fi în siguranță nicio clipă. Ca să fie mântuiți, mulți trebuie să se trezească și să-și schimbe comportamentul. Trăim în timpul pericolelor zilelor din urmă. Numai legătura cu puterea divină, printr-o credință puternică, vie și lucrătoare, este în stare să ne facă să fim conlucrători cu Dumnezeu. Aceia care vor evita sacrificiul și renunțarea la sine, ca parte a religiei, nu vor fi niciodată părtași cu Hristos la slava Sa. Toți cei care vor câștiga cununa vieții trebuie să studieze cu rugăciune și să depună un efort hotărât.” (E. G. White – Solii alese, vol. 2, pag. 119)

APEL:

Indiferenţa sau nepăsarea lovesc din greu în ultimile zile ale istoriei acestui pământ. Dar nepăsarea afectează şi biserica rămăşiţei. A venit timpul ca să nu mai tratăm realităţile ca şi cum ar fi poveşti, iar poveştilor să le dăm rang de realitate absolută. Informaţiile false, pe de o parte alarmiste… sau pe de altă parte aducătoare de letargie, să nu mai influențeze viaţa noastră.

Dumnezeu să ne dea un sănătos simţ al realităţii şi al urgenţei!

Cu inimă sinceră, pastor, Viorel Dascălu