Dragi fraţi şi preţioase surori, să aveţi încă un Sabat binecuvântat!
Chiar dacă nu ne vedem, Dumnezeu ne uneşte prin închinare. Am început deja cele 100 de Zile de Rugăciune. Sperăm să profităm de aceste ocazii din plin şi să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu şi de semenii noştri.
Predica din acest Sabat se intitulează:
„Dumnezeu opreşte babilonia!”
Imnul creştin propus pentru deschidere: 68 – „Clădim pe o Stâncă de mult preţ!”
Lăudat să fie Dumnezeu pentru că mai avem încă o zi de har şi putem să ne bucurăm de sănătate!
Pentru Sabatul acesta am ales un subiect care vizează un eveniment important din trecut, în care se vede intervenţia clară a lui Dumnezeu pentru a limita efectele păcatului.
Gândul central al predicii:
„Dumnezeu nu-L lasă pe om să-şi ducă toate planurile rele până la capăt. El intervine, şi o face din timp.”
Dumnezeu este Cel care supraveghează toate evenimentele care se întâmplă. El le cunoaşte, le evaluează şi, atunci când este necesar, intervine. Modul în care El lucrează, mijloacele pe care le foloseşte, căile urmate şi metodele de intervenţie pot fi neplăcute şi inacceptabile din punct de vedere omenesc. Dar, fie că suntem de acord sau nu, planul lui Dumnezeu are în vedere un final desăvârşit. Şi aceasta contează cel mai mult.
Ce s-ar fi întâmplat cu noi dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit niciodată? Unde era lumea noastră dacă nu ar fi fost potopul? Cum ar fi arătat pământul nostru dacă nu ar fi intervenit Dumnezeu pentru distrugerea Sodomei şi a Gomorei?
Pasaje biblice de citit:
Versetele din Geneza 11:1-9
Textul central din această relatare este:
Geneza 11:4 Şi au mai zis: „Haidem! Să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului.”
Oamenii sunt extrem de interesaţi să-şi facă UN NUME! Cele mai multe postări pe site-uri de socializare au în centru dorinţa de afirmare. Lumea fuge după like-uri, după laude. Se afişează tot mai multe imagini care colectează aprecieri. Unii au ajuns în situaţia disperată de a-şi aprecia singuri propriile postări.
Imaginea de sine a devenit o preocupare mai înaltă decât orice altceva. Idolatria din vechime este pui pe lângă egocentrismul modern sau chiar narcisismul atât de generalizat. Credem că planurile noastre sunt cele mai bune, credem că ideile noastre sunt infailibile. Dar nu este deloc aşa!
Paragrafe inspirate:
Să vedem ce spune Inspiraţia despre situaţia de la Babel:
„Pentru un timp, urmaşii lui Noe au continuat să locuiască prin munţii unde s-a oprit corabia. Pe măsură însă ce numărul lor a crescut, apostazia a dus degrabă la despărţire. Aceia care au dorit să uite pe Creatorul lor şi să lepede restrângerea adusă de Legea Sa simţeau o continuă plictiseală şi supărare datorită învăţăturii şi exemplului semenilor lor temători de Dumnezeu şi, după un timp, au hotărât să se separe de cei care se închinau lui Dumnezeu. Ca urmare au pornit spre câmpia Şinear, pe malurile fluviului Eufrat. Ei au fost atraşi de frumuseţea locului şi fertilitatea solului şi pe această câmpie s-au hotărât să-şi facă sălaşul.
Aici au hotărât să zidească o cetate și în ea să înalțe un turn uluitor de înalt, așa încât să devină o minune a lumii. Această lucrare era menită să împiedice împrăștierea oamenilor în colonii. Dumnezeu i-a îndrumat pe oameni să se întindă pe întreaga suprafață a pământului pentru a-l popula și a-l supune; dar acești constructori ai Babelului erau hotărâți să-i țină pe toți ai lor uniți într-o societate și să întemeieze o monarhie, care în cele din urmă să stăpânească întregul pământ. Astfel, cetatea lor avea să devină metropola unui imperiu universal; gloria ei avea să stârnească admirația și omagiul lumii și să-i facă vestiți pe întemeietorii ei. Turnul acesta magnific, ajungând până la cer, trebuia în adevăr să stea ca un monument al puterii și înțelepciunii constructorilor lui, perpetuând faima lor până la cele din urmă generații.
Locuitorii din câmpia Şinear nu credeau în legământul lui Dumnezeu, că El nu va mai aduce alt potop pe pământ. Mulţi dintre ei tăgăduiau existenţa lui Dumnezeu şi puneau potopul pe seama unor cauze naturale. Alţii credeau într-o Fiinţă supremă şi credeau, de asemenea, că ea a fost aceea care a nimicit lumea dinainte de potop; şi inima lor, ca şi aceea a lui Cain, s-a răsculat împotriva Lui. Unul dintre scopurile pe care le urmăreau prin construirea turnului era şi acela de a avea un loc de scăpare în eventualitatea unui alt potop. Construcţia urma să aibă o înălţime mult mai mare decât s-au ridicat apele potopului, iar ei credeau că, în felul acesta, vor fi în afara oricărui pericol. Iar prin faptul că aveau să fie în stare să se înalţe până la nori, ei sperau că vor putea descoperi cauzele potopului. Întreaga lucrarea avea ca scop să înalţe şi mai sus mândria celor ce l-au proiectat, să depărteze de la Dumnezeu minţile generaţiilor viitoare şi să le ducă la idolatrie.” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 118-119)
Lumea modernă şi-a construit încet, dar sigur, un turn al independenţei faţă de Dumnezeu. Ne descurcăm singuri. Suntem deasupra a tot şi a toate. Nimic nu poate să ne atingă. Suntem foarte bine protejaţi.
Trăim acelaşi sindrom (complex de simptome) cu cei din binecunoscuta istorie a Titanicului. „Nici Dumnezeu nu poate să scufunde vasul” spuneau cu aroganţă constructorul şi proprietarul vaporului. Şi au plecat râzând, încrezători în navă, cu o siguranţă bazată pe metal. Siguranţa lor nu venea deloc de SUS, ci venea doar de jos.
Unii „credincioşi” afirmă cu tărie că ei sunt invincibili. Sigur?
Să continuăm istoria de la Babel. Ce s-a întâmplat?
„Când a fost parţial terminat, o parte din turn a fost ocupat şi folosit ca locuinţă pentru ziditori; alte încăperi, splendid mobilate şi împodobite, au fost închinate idolilor lor. Oamenii se bucurau de succesul lor şi slăveau pe dumnezeii de argint şi aur, ridicându-se împotriva Cârmuitorului cerului şi al pământului. Deodată însă, lucrarea, care înainta atât de bine, a fost oprită. Au fost trimişi îngeri ca să strice planurile constructorilor. Turnul ajunsese la o foarte mare înălţime şi era imposibil acum pentru cei ce lucrau sus, în vârf, să comunice în mod direct cu aceia care se aflau jos, la baza turnului; de aceea, au fost aşezaţi oameni din loc în loc, fiecare dintre aceştia să primească şi să transmită celui de mai jos ordinele cu privire la materiale sau alte directive în legătură cu lucrarea. În timp ce veştile erau astfel duse de la unul la altul, limbajul li s-a încurcat, astfel că se cereau materiale de care nu era nevoie şi se dădeau îndrumări care erau adesea în contradicţie cu cele ce fuseseră date. A urmat confuzie şi spaimă. Întreaga lucrare s-a oprit. Nu mai putea fi vorba – mai departe – de nici un fel de armonie şi conlucrare. Constructorii erau cu totul neînstare să-şi explice aceste ciudate neînţelegeri dintre ei şi, în mânia şi deznădejdea lor, se acuzau unii pe alţii. Alianţa lor a luat sfârşit în luptă şi vărsare de sânge. Fulgere din ceruri, ca o dovadă a neplăcerii lui Dumnezeu, au sfărâmat partea de sus a turnului, aruncând-o la pământ. Astfel, oamenii au fost făcuţi să simtă că există un Dumnezeu care domneşte în ceruri.
Până la data aceea toţi oamenii au vorbit aceeaşi limbă; acum însă, aceia care puteau să-şi înţeleagă între ei vorbirea s-au unit în două grupe; unii au pornit într-o parte, alţii în alta. „Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului” (Gen.11,8). Împrăştierea aceasta a fost mijlocul de populare a pământului şi în acest fel s-a realizat planul lui Dumnezeu, chiar şi prin mijloacele folosite de oameni spre a-l împiedica.” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 119-120)
„Locuitorii Babelului erau hotărâți să stabilească o conducere care să fie independentă de Dumnezeu. Erau totuși printre ei unii care se temeau de Dumnezeu, dar care fuseseră amăgiți de declarațiile celor necredincioși și atrași în planurile lor. Din pricina acestor credincioși, Dumnezeu a amânat judecățile Sale și le-a dat oamenilor timp în care aceștia să dea pe față adevăratul lor caracter. În timp ce avea loc acest lucru, fiii lui Dumnezeu se străduiau să-i întoarcă de la planurile lor; dar oamenii erau strâns legați în acțiunea aceasta dârză împotriva Cerului. Dacă ar fi mers mai departe nestingheriți, ei ar fi ticăloșit lumea chiar din copilăria ei. Alianța lor a fost întemeiată pe răzvrătire, o împărăție întemeiată pe înălțare de sine și în care Dumnezeu nu avea să aibă nici stăpânire, nici onoare. Dacă această alianță ar fi fost îngăduită, o putere teribilă avea să se ridice pentru a izgoni de pe pământ neprihănirea — și cu ea pacea, fericirea și siguranța. În locul legilor divine, care sunt “sfinte, drepte și bune” (Romani 7, 12), oamenii se străduiau să pună legi care să corespundă cu scopurile inimilor lor egoiste și crude.” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 123)
Îmi place foarte mult fraza: „Erau totuși printre ei unii care se temeau de Dumnezeu, dar care fuseseră amăgiți de declarațiile celor necredincioși și atrași în planurile lor. Din pricina acestor credincioși, Dumnezeu a amânat judecățile Sale și le-a dat oamenilor timp…”
De analizat:
Oare timpul acesta, pe care îl trăim acum, nu este tocmai pentru ca EU şi TU să ne dăm seama ce se întâmplă în jur? Oare nu pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu această pandemie?
Ştiu că unii Îl fac responsabil total pe Dumnezeu pentru ceea ce are loc acum în lumea noastră. Dumnezeu Îşi are planul Său şi modul Său de lucru. Eu nu ştiu ce, de ce, când, pentru ce – este treaba LUI.
ATENŢIE! Nu vreau să afirm că acest virus încoronat (cu coroană) sau mai degrabă „încornorat”(cu coarne) ar fi de la Dumnezeu. Nici vorbă de aşa ceva. Este de la Satan, cu siguranţă! Dar Dumnezeu nu-i minimizează sau limitează efectele pentru că are un plan cu mine şi cu tine.
„Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. … orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” (Iacov 1:13,17)
Ceea ce este foarte sigur este faptul că DOAR DUMNEZEU POATE PUNE CAPĂT acestei nenorociri. ATENŢIE! Dumnezeu POATE PUNE CAPĂT! Aceasta nu înseamnă că neapărat o va face. Este treaba Lui. Satan nu are de gând şi nici nu cred că o poate face. El ştie să facă doar răul şi atât. Atenţie la plăgile din Egipt! Satan a „făcut” broaşte dar nu a putut să le mai strângă. Dureros, dar adevărat!
„Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44)
Fraţii mei, cum vedeţi ACUM siguranţa dată de omenire? Unde este promisiunea de prosperitate şi de confort? Unde este asigurarea că nimic nu ni se va întâmpla? Privim în jur şi constatăm că turnul nostru de fildeş începe să se năruie. Virusul „încornorat” eşte deja la uşa noastră, la uşa mea şi la uşa ta. Nu ştim ce va fi mâine sau peste o săptămână.
La Turnul Babel Dumnezeu a rupt relaţiile dintre ei şi i-a făcut să nu se mai înţeleagă. Astăzi ni se impun relaţii cât mai distante fizic. Şi este în regulă. Virusul se transmite prin contact direct sau prin vaporii emanaţi. Acum… ÎN CASĂ! De ce oare?
Nu cumva am neglijat relaţiile din casă pentru a profita de avantajele oferite de relaţiile exterioare? Nu cumva ne-am făurit „UN NUME” printre alţii (Facebook, Instagram, Twitter şi alte reţele sociale) în timp ce numele din casa noastră au căzut jos de tot? Nu cumva am uitat de scara lui Iacov construind de zor turnul Babel?
A venit timpul ca EU şi TU să ne gândim serios la ce contează cu adevărat!
Ne-a încurcat Dumnezeu limbile (a se citi „planurile”) – nimeni nu mai vorbeşte de războaie şi de supremaţie militară. Oamenii politici aproape că au uitat că sunt din alte partide (votează acelaşi proiect – doar puţini sunt cei care mai dau din gură în scop politicianist). S-au anulat referendumuri, alegeri, voturi pentru modificări de constituţii, alegeri la diverse nivele… Toată lumea este panicată de virusul corona.
APEL:
Dacă mâine EU sau TU încheiem alergarea pe acest pământ, unde sau când ne vom trezi? Vom învia la venirea lui Isus sau ne vom descoperi înrolaţi în oastea Diavolului care va dori să cucerească Cetatea cea Sfântă?
Dragii mei, putem ajunge în Cetate doar pe o singură cale. Şi aceasta nu este lupta care va avea loc după cei o mie de ani sub steagul lui Satan. Putem intra în Noul Ierusalim doar dacă renunţăm la turnul nostru, la babiloniile noastre şi ne împrietenim serios cu Mântuitorul Nostru Isus Hristos.
Dumnezeu să ne dea puterea de a ne pregăti pentru Ierusalim şi nu pentru Babilon!
Imnul creştin propus pentru încheiere: 71 – „Veste bună-avem de sus!”
Cu inima sinceră, pastor Viorel Dascălu.
