Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!
”Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaște-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaște-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veșniciei!” Psalm 139: 23,24
”De nimic nu se teme Satana mai mult decât de faptul că poporul lui Dumnezeu va elibera calea, îndepărtând orice obstacol care Îl împiedică pe Domnul să Își reverse Duhul asupra unei biserici slăbite… Fiecare ispită, fiecare influență împotrivitoare, fie vizibilă, fie tainică, poate fi învinsă cu succes „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor” (Zaharia 4,6). (E. G. White – Solii Alese, vol. 1, pag. 59)
Întrebări la care să medităm
Care sunt câteva moduri practice prin care putem permite lui Dumnezeu să ne cerceteze inima?
Uneori este bine să încetinești și să ai timp suplimentar pentru reflecție, dar pentru mulți aceasta este o perioadă de mare teamă și nesiguranță.
Cum putem să încurajăm și să ajungem la cei care se pot simți foarte singuri în timpul acestei pandemii Coronavirus?
Ziua 3 – Motive de rugăciune
- Rugați-vă să aplicăm personal rugăciunea lui David din Psalmul 139, întrebându-L pe Domnul dacă există ceva care stă între El și noi. Dacă Duhul Sfânt dezvăluie ceva, rugați-vă să ne mărturisim păcatele și să îndreptăm lucrurile în relația cu Dumnezeu sau cu alții.
- Rugați-vă să trăim în credință, nu cu frică, oricare ar fi circumstanțele din jurul nostru.
- Rugați-vă pentru rezerve pentru cei care pierd locul de muncă, fiind concediați, sau întrebându-se de unde va veni prânzul următor dacă nu pot merge la muncă. Rugați-vă ca Dumnezeu să-i susțină și să le asigure nevoile zilnice așa cum a promis să facă în Isaia 33:16 și Filipeni 4:19.
- Rugați-vă ca membrii bisericii din lumea întreagă să înțeleagă că Biserica Adventistă din Ziua a Șaptea este o mișcare profetică, cu un mesaj profetic, încredințat de cer cu o misiune profetică foarte specială și că acum este momentul să strălucească pentru gloria lui Dumnezeu.
- Rugați-vă ca toți conducătorii și membrii bisericii de pretutindeni să vadă această pauză în cadrul întâlnirilor și agendelor ca o oportunitate de a cultiva o umblare personală mai profundă cu Isus.
Dacă aveți motive de rugăciune le puteți menționa în comentarii și ne vom ruga împreună pentru voi!
Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:
- Ellen White, ”Ultima Criză”. Mărturii vol. 9, pag. 11-18
- Mark Finley, Revive Us Again
Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro
Traducere: Adina Păltineanu
Resurse adiţionale:
Cap. „ULTIMA CRIZĂ” din Mărturii pentru Comunitate, vol. 9
„Trăim în timpul sfârșitului. Semnele timpului, care se împlinesc cu repeziciune, declară că venirea lui Hristos este aproape. Zilele în care trăim sunt solemne și importante. Spiritul lui Dumnezeu este retras treptat dar sigur, de pe pământ. Plăgi și judecăți cad deja peste disprețuitorii harului lui Dumnezeu. Nenorocirile de pe uscat și de pe ape, starea agitată a societății, alarmele de război sunt de rău augur. Ele prezic evenimente în curs de apropiere, de cea mai mare însemnătate.
Instrumentele răului își unesc forțele și se consolidează. Ele se fortifică pentru ultima și marea criză. În curând, urmează să aibă loc mari schimbări în lumea noastră, iar mișcările finale vor fi repezi.
Starea de lucruri din lume arată că înaintea noastră sunt vremuri tulburi. Ziarele sunt pline de semne cu privire la un conflict teribil în viitorul apropiat. Jafuri îndrăznețe sunt ceva frecvent. Grevele sunt obișnuite. Hoții și omoruri sunt comise pretutindeni. Oameni posedați de demoni iau viața bărbaților, femeilor și copiilor micuți. Oamenii au ajuns să fie scoși din minți de viciu și predomină tot felul de rele.
Vrăjmașul a izbutit să sucească dreptatea și să umple inima oamenilor de dorința după câștig egoist. “Dreptatea stă departe; adevărul se poticnește în piață și fapta cinstită nu se mai dovedește” (Isaia 59, 14, trd. G. G.). În orașele mari, sunt mulțimi de oameni care trăiesc în sărăcie și în mizerie, aproape lipsiți de hrană, adăpost și îmbrăcăminte, în timp ce în aceleași orașe sunt unii care au mai mult decât le-ar putea dori inima, care trăiesc în îmbelșugare, cheltuindu-și banii pe case bogat mobilate, pe împodobire personală sau, și mai rău, pe satisfacerea apetiturilor senzuale, pe băuturi alcoolice, pe tutun și pe alte lucruri care distrug puterile creierului, descumpănesc mintea și înjosesc sufletul. Strigătele omenirii flămânde ajung înaintea lui Dumnezeu, în timp ce prin tot felul de opresiuni și stoarceri, oamenii îngrămădesc averi colosale.
Cu o anumită ocazie, pe când eram în New York City, am fost chemată în timpul nopții să privesc clădirile care se înălțau etaj după etaj către cer. Clădirile acestea erau garantate că sunt sigure contra incendiului și erau înălțate ca să-i proslăvească pe proprietarii și constructorii lor. Mai sus și tot mai sus se înălțau clădirile acestea și în ele se folosea materialul cel mai scump. Aceia cărora le aparțineau aceste clădiri nu se întrebau: “Cum pot să-L proslăvesc mai bine pe Dumnezeu?” Domnul nu era în gândurile lor.
M-am gândit: “O, dacă aceia care investesc în felul acesta mijloacele lor ar putea să-și vadă umblarea așa cum o vede Dumnezeu! Ei îngrămădesc clădiri magnifice, dar cât de nebunească înaintea ochilor Cârmuitorului Universului este plănuirea și născocirea lor. Ei nu studiază cu toate puterile inimii și minții cum pot să-L proslăvească pe Dumnezeu. Ei au pierdut din vedere cea dintâi datorie a omului.”
În timp ce aceste falnice clădiri se înălțau, proprietarii se bucurau cu mândrie ambițioasă că aveau bani pentru a-i folosi spre satisfacerea de sine și în provocarea invidiei vecinilor lor. Mare parte din banii pe care ei îi investeau în felul acesta fuseseră obținuți prin stoarcere, prin exploatarea săracilor. Ei au uitat că în cer se ține un cont al fiecărei tranzacții de afaceri, fiecare comportare nedreaptă, fiecare act fraudulos e înregistrat acolo. Vine timpul când, în frauda și insolența lor, oamenii vor ajunge la un punct pe care Domnul nu le va mai îngădui să-l treacă și vor afla că e o limită la îndelunga răbdare a lui Iehova.
Scena care mi-a trecut apoi pe dinainte a fost o alarmă de incendiu. Oamenii priveau la clădirile falnice și presupus sigure contra incendiului și ziceau: “Ele sunt în perfectă siguranță”. Dar clădirile acestea erau construite ca și cum ar fi fost făcute din smoală. Mașinile contra incendiului nu puteau face nimic pentru a opri nimicirea. Pompierii nu erau în stare să folosească mașinile.
Sunt instruită că, atunci când vine timpul Domnului, dacă nu au avut loc schimbări în inimile ființelor omenești, mândre și ambițioase, oamenii vor afla că mâna care a fost puternică să mântuiască va fi puternică și să nimicească. Nici o putere omenească nu poate împiedica mâna lui Dumnezeu. Nici un material nu poate fi folosit la construirea de clădiri care să le ferească de distrugere când vine timpul rânduit al lui Dumnezeu, de a trimite asupra oamenilor răsplătirea pentru disprețuirea Legii Lui și pentru ambiția lor egoistă.
Nu sunt mulți, nici chiar printre educatorii și bărbații de stat, care înțeleg cauzele care stau la baza stării de față a societății. Cei care țin frâiele guvernării nu sunt în stare să rezolve problema corupției morale, a sărăciei, pauperismului și a creșterii criminalității. Ei se luptă în zadar să așeze operațiunile de afaceri pe o bază mai sigură. Dacă oamenii ar lua seama la învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, ei ar afla o soluție pentru problemele care-i uluiesc.
Scripturile descriu starea lumii exact înainte de a doua venire a lui Hristos. Despre oamenii care își adună bogății mari prin jaf și exploatare, este scris: “V-ați strâns comori în zilele din urmă. Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, și pe care le-ați oprit-o, prin înșelăciune, strigă! Și strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oștirilor. Ați trăit pe pământ în plăceri și în desfătări. V-ați săturat inimile chiar într-o zi de măcel. Ați osândit, ați omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea.” (Iacov 5, 3-6.)
Dar cine citește avertismentele date de semnele timpului, care se împlinesc cu repeziciune? Ce impresie s-a făcut asupra celor lumești? Ce schimbare e văzută în atitudinea lor? Nu mai mult decât era văzută în atitudinea locuitorilor lumii pe timpul lui Noe. Absorbiți în treburi lumești și în plăceri, antediluvienii “n-au știut nimic, până când a venit potopul și i-a luat pe toți.” (Matei 24, 39.) Ei au avut avertismente trimise din cer, dar au refuzat să asculte. Și astăzi lumea, cu totul nepăsătoare față de glasul de avertizare al lui Dumnezeu, se grăbește spre ruină veșnică.
Lumea e agitată de duhul războiului. Profeția capitolului al unsprezecelea din Daniel aproape a ajuns la completa împlinire. În curând, vor avea loc scenele de necaz despre care se vorbește în profeție.
“Iată Domnul, deșartă țara și o pustiește, îi răstoarnă față și risipește locuitorii, … ei călcau legile, nu țineau poruncile și rupeau legământul cel veșnic! De aceea mănâncă blestemul țara, și sufăr locuitorii ei…. A încetat desfătarea timpanelor, s-a sfârșit veselia gălăgioasă, s-a dus bucuria harpei.” (Isaia 24, 1-8.)
“Vai ce zi! Ce zi! Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic…. S-au uscat semințele sub bulgări, grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar și turmele de oi suferă! Via este prăpădită, smochinul este veștejit, rodiul, finicul, mărul, toți pomii de pe câmp s-au uscat…. Și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” (Ioel 1, 15-8.12.)
“Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiței, și strigătele de război. Se vestește dărâmare peste dărâmare, căci toată țara este pustiită.” (Ieremia 4, 19.20.)
“Mă uit la pământ și iată că este pustiu și gol, mă uit la ceruri, și lumina lor a pierit! Mă uit la munți, și iată că sunt zguduiți și toate dealurile se clatină! Mă uit și iată că nu este nici un om, și toate păsările cerurilor au fugit! Mă uit și iată Carmelul (locul cel rodnic) este un pustiu, și toate cetățile sale sunt nimicite înaintea Domnului și înaintea mâniei Lui aprinse.” (Ver 23-26.)
“Vai, căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea. Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea.” (Ieremia 30, 7.)
Nu toți din lumea aceasta s-au dat de partea vrăjmașului împotriva lui Dumnezeu. Nu toți au devenit trădători. Sunt câțiva credincioși care sunt sinceri față de Dumnezeu, deoarece Ioan scrie: “Aici este răbdarea sfinților, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.” (Apocalipsa 14, 12.) În curând, bătălia va fi dată cu furie între cei care-I servesc lui Dumnezeu și cei care nu-I servesc. În curând, tot ce poate fi zguduit va fi zguduit, pentru ca acelea ce nu pot fi zguduite să stea.
Satana e un sârguincios cercetător al Bibliei. El știe că timpul lui este scurt și caută ca la orice punct să dejoace lucrarea Domnului pe acest pământ. E cu neputință să se dea vreo idee cu privire la experiența poporului lui Dumnezeu, care va fi în viață pe acest pământ când slava cerească și o repetare a persecuțiilor trecutului sunt contopite. Ei vor umbla în lumina care pornește de la tronul lui Dumnezeu. Prin mijlocirea îngerilor va fi o neîntreruptă comunicare între cer și pământ. Și Satana, înconjurat de îngerii răi, și pretinzând că e Dumnezeu, va săvârși minuni de tot felul, pentru a înșela, dacă e cu putință, chiar și pe cei aleși. Poporul lui Dumnezeu nu-și va afla siguranța în săvârșirea de miracole, deoarece Satana va contraface miracolele care vor fi săvârșite. Poporul lui Dumnezeu, încercat și verificat, își va afla puterea în semnul despre care se vorbește în Exod 31, 12-18. Ei trebuie să-și fixeze poziția pe cuvântul viu: “Stă scris”. Aceasta e unica temelie pe care pot sta în siguranță. Aceia care au rupt legământul lor cu Dumnezeu vor fi în ziua aceea fără Dumnezeu și fără de nădejde.
Închinătorii lui Dumnezeu se vor distinge în special prin respectul lor pentru porunca a patra, întrucât acesta este semnul puterii creatoare a lui Dumnezeu și mărturia față de cerința Lui în ceea ce privește respectul și onoarea omului. Nelegiuiții se vor distinge prin eforturile lor de a dărâma memorialul lui Dumnezeu și a înălța instituția Romei. În rezultatul conflictului, toată creștinătatea va fi împărțită în două mari categorii: cei care țin poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus și cei care se închină fiarei și chipului ei și primesc semnul ei. Deși biserica și statul își vor uni puterea pentru a-i constrânge pe toți “mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi”, să primească semnul fiarei, cu toate acestea, poporul lui Dumnezeu nu-l va primi. (Apocalipsa 3, 16.) Profetul de pe Patmos îi privește pe “biruitorii fiarei , ai chipului ei și ai numărului numelui ei care stăteau pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână” și cântau cântarea lui Moise și a Mielului. (Apocalipsa 15, 2.)
Încercări și punere la probă înspăimântătoare îl așteaptă pe poporul lui Dumnezeu. Spiritul războiului agită națiunile de la un capăt la altul al pământului. Dar în mijlocul timpului de necaz care vine — un timp de necaz așa cum n-a mai fost de când sunt neamurile — poporul ales al lui Dumnezeu va sta neclintit. Satana și oastea lui nu pot să-i nimicească, deoarece îngerii care excelează prin tărie îi vor ocroti.
Cuvântul lui Dumnezeu către poporul Său este: “Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă, … nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice.”. “Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”. (2 Corinteni 6, 17.18; 1 Petru 2, 9.) Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie deosebit ca un popor care-I servește Lui pe deplin, din toată inima, neînsușindu-și vreo onoare, și amintindu-și că printr-un legământ cât se poate de solemn, s-au legat să servească Domnului și numai Lui.
“Domnul a vorbit lui Moise și a zis: ‘Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său. Să lucrezi șase zile; dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat’”. (Exod 31, 12-17.)
Nu ne arată aceste cuvinte pe noi ca popor declarat al lui Dumnezeu? Nu ne declară ele că atât cât va fi timpul, trebuie să ținem cu drag la deosebirea sfântă, denominațională, care a fost așezată asupra noastră? Copiii lui Israel trebuie să țină Sabatul în toate generațiile lor, “ca un legământ veșnic”. Sabatul nu și-a pierdut nici una din însemnările lui. El este semnul dintre Dumnezeu și poporul Lui, și așa va fi pururea.” (E. G. White – Mărturii, vol. 9, pag. 11-18)
