Versetul pentru astăzi este o afirmaţie dintr-o replică dată de Iov prietenului său Ţofar:
„El ține în mână sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc.” (Iov 12:10)
Aţi ţinut în mână vreodată un animăluţ? Cred că da. Ce aţi simţit? Dar nu contează doar ceea ce aţi simţit dumneavoastră. Contează şi ce a simţit fiinţa respectivă.
De exemplu, dacă era un animăluţ (mai) sălbatic, posibil să fi tremurat, să se fi zbătut, să fi făcut orice pentru a scăpa. Dar, dacă era un animal domestic, care vă cunoştea, sigur a stat liniştit. Poate nu voia să plece chiar dacă l-aţi fi alungat.
Dumnezeu ne ţine în plama Sa. Cum reacţionăm? Ne simţim bine? Vrem să plecăm cât mai repede?
„Trebuie să venim la crucea Domnului Hristos. Domnul Hristos, și El răstignit, să fie obiectul cugetării, al conversației și al simțămintelor celor mai pline de o sfântă bucurie. Noi trebuie să păstrăm aducerea aminte a fiecărei binecuvântări pe care o primim de la Dumnezeu și atunci când vom ajunge conștienți de marea Lui iubire față de noi, vom fi gata să ne încredem cu totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi” (E. G. White – Calea către Hristos, pag. 103)
Astăzi este timpul să ne reconsiderăm poziţia şi atitudinea faţă de MÂNA care ne-a creat, ne-a răscumpărat, ne păzeşte, ne dă mâncare şi ne ţine în viaţă.
Să ne ajute Dumnezeu să stăm liniştiţi în palma Sa! Amin!