Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!
„Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” (Romani 5:8)
”Îndată ce s-a ivit păcatul, a existat și un Mântuitor. Hristos știa că va trebui să sufere, și totuși El a devenit înlocuitorul omului. De îndată ce Adam a păcătuit, Fiul lui Dumnezeu S-a prezentat ca o garanție pentru neamul omenesc.” – In Heavenly Places, 13.2
ÎNTREBĂRI DE MEDITAT:
Când Adam și Eva au păcătuit, Dumnezeu a fost Cel care, în ciuda faptului că a fost respins și s-a păcătuit împotriva Lui, a făcut primul pas către omenire. El a venit cu har, iertare și cu făgăduința că Isus va zdrobi șarpele, Satana (Geneza 3:15) și va deveni Jertfa pentru mântuirea lor. Hristos încă se îndreaptă spre tine cu aceeași atitudine. El este dedicat ție și mântuirii tale. Vei alerga astăzi în brațele Sale iubitoare și vei accepta sângele Său curățitor și neprihănirea Sa?
Motive de rugăciune – Sabat, 16 mai 2020
MOTIVE DE LAUDĂ:
- Vindecarea doctorului Hammel de Covid-19 (medic în Berrien Springs) după multă mijlocire din partea fraților de credință.
- Biserica din China prosperă în ciuda restricțiilor datorate Covid-19 și comunismului. Sute de mii sunt conectați online pentru închinare.
CERERI:
- Roagă-te ca Dumnezeu să-ți deschidă ochii la dragostea Sa nesfârșită pentru tine. Cere-I să-ți arate mai mult din caracterul Său iubitor în fiecare zi.
- Rugați-vă pentru liderii și membrii bisericii din Indonezia unde unii au fost infectați de Covid-19 și au murit.
- Rugați-vă pentru Papua Noua Guinee, deoarece țara nu este echipată corespunzător pentru a face față unui focar masiv de Covid-19.
Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro
Traducere: Adina Păltineanu
Materiale pentru studiu suplimentar:
„Acela care privește la Hristos în tăgăduirea Sa de Sine, în smerenia inimii Sale, va fi constrâns să zică, așa cum zicea și Daniel când L-a văzut pe Acela care era asemenea Fiului omului: “Frumusețea puterii mele se schimbă în sluțenie.” (Daniel 10, 8.) Independența și dominația sinelui, cu care ne preamărim de multe ori, sunt văzute în adevărata lor ticăloșie, ca fiind semnele robiei lui Satana. Firea omenească se luptă totdeauna pentru întâietate, este totdeauna gata de ceartă, dar acela care Îl află pe Isus este golit de eu, de mândrie, de iubire, de întâietate și în sufletul lui este pace. Eul este pus în slujba Duhului Sfânt. Atunci nu mai ardem de dorința de a avea locul cel mai de frunte. Nu mai avem ambiția de a da buzna și a izbi cu coatele spre a atrage atenția, ci simțim că locul nostru cel mai înalt este la picioarele Mântuitorului. Privim la Isus, așteptând ca mâna Sa să ne conducă și glasul Său să ne călăuzească. Apostolul Pavel a simțit aceasta și a zis: “Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2, 20.)” (E. G. White – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 15)
„Pavel a arătat cât de strâns legase Dumnezeu serviciul jertfelor cu profețiile privitoare la Cel care avea să fie adus “ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. Mesia avea să-Și dea viața “ca jertfă pentru păcat”. Privind prin veacuri înainte la scenele lucrării de ispășire săvârșite de Mântuitorul, profetul Isaia mărturisea că Mielul lui Dumnezeu “S-a dat pe Sine Însuși la moarte, și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați”. (Isaia 53, 7.10.12.)
Mântuitorul profeției avea să vină nu ca un împărat pământesc, ci ca om între oameni, spre a trăi o viață de sărăcie și umilință și ca în cele din urmă să fie disprețuit, lepădat și omorât. Mântuitorul a profetizat în Scripturile Vechiului Testament că avea să Se dea pe Sine ca o jertfă în favoarea omenirii căzute, împlinind în felul acesta toate cerințele Legii ce fusese călcată. În El, tipurile sistemului jertfelor aveau să se întâlnească direct cu antitipul, și moartea Sa pe cruce să împrumute însemnătate întregii economii iudaice.” (E. G. White – Faptele Apostolilor, pag. 227)
„Cuvintele spuse cu indignare: “Ce rost are risipa aceasta?” au adus cu putere în fața lui Hristos sacrificiul cel mare care s-a făcut vreodată — darul Său personal ca ispășire pentru o lume pierdută. Domnul voia să fie atât de darnic față de familia omenească, încât să nu se poată spune că El putea face mai mult. Dăruindu-L pe Isus, Dumnezeu a dat tot cerul. Din punct de vedere omenesc, o jertfă ca aceasta era o risipă fără rost. Pentru felul omenesc de a judeca, întregul Plan de Mântuire este o risipă de milă și de mijloace. Lepădarea de sine și jertfa din toată inima ne întâmpină pretutindeni. Pe drept cuvânt, oștirea cerească privește cu uimire la familia omenească, ce refuză să fie înălțată și îmbogățită prin iubirea fără margini arătată în Hristos. Pe bună dreptate ei ar putea să strige: “Ce rost are această risipă?”
Dar ispășirea pentru o lume pierdută trebuie să fie totală, îmbelșugată și desăvârșită. Dăruirea lui Hristos era îndestulătoare ca să ajungă la fiecare ființă creată de Dumnezeu. Ea nu putea fi restrânsă, așa ca să nu întreacă numărul acelor care urmau să primească Darul cel mare. Nu toți oamenii sunt mântuiți; cu toate acestea, Planul de Mântuire nu este o risipă, din cauză că nu săvârșește tot ce a fost plănuit cu dărnicie la inițierea lui. Trebuia să fie îndeajuns și încă să mai rămână.” (E. G. White – Hristos Lumina Lumii, pag. 565)
„În viața și învățăturile Sale, Hristos a dat o desăvârșită pildă de slujire neegoistă, care își are originea în Dumnezeu. Dumnezeu nu trăiește pentru Sine. Prin faptul că a creat lumea și că menține toate lucrurile, El slujește fără încetare altora. “El face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.” (Matei 5, 45.) Dumnezeu a încredințat Fiului Său acest ideal al slujirii. Lui Isus I s-a dat să stea în fruntea omenirii, pentru ca, prin pilda Sa, să învețe pe alții ce înseamnă să slujească. Întreaga Lui viață a fost stăpânită de legea slujirii. El i-a slujit pe toți, a servit tuturor. În felul acesta, El a trăit Legea lui Dumnezeu și, prin exemplul Său, ne-a arătat cum să ascultăm de ea.” (E. G. White – Hristos Lumina Lumii, pag. 649)
„Domnul Hristos S-a dat pe Sine Însuși ca o jertfă deplină pentru fiecare fiu și fiică decăzută a lui Adam. Ce umilință a trebuit El să îndure! Cum a coborât El pas cu pas, tot mai jos, pe calea umilinței, și, cu toate acestea, nu și-a mânjit sufletul cu nici o pată a păcatului respingător! El a suferit toate aceste lucruri pentru a te putea înălța, curăți, purifica și înnobila pe tine și pentru ca tu să poți fi moștenitor împreună cu El pe tronul Său. Cum poți face tu ca alegerea și chemarea ta să fie sigure? Care este calea mântuirii? Domnul Hristos spune: “Eu sunt calea, adevărul și viața.” Oricât ai fi de păcătos, oricât ai fi de vinovat, ai fost chemat, ai fost ales. “Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi”. Nimeni nu va fi forțat împotriva voinței lui să vină la Isus Hristos. Maiestatea cerului, singurul Fiu al viului și adevăratului Dumnezeu, a deschis calea pentru ca tu să poți veni la El, dându-și viața ca jertfă pe crucea de pe Calvar. Însă, în timp ce El a suferit toate acestea pentru tine, El este prea curat, prea drept pentru a putea tolera nelegiuirea. Însă nici măcar acest lucru nu trebuie să te țină departe de El; căci El a spus: “Nu am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși”. Fie ca sufletele care sunt pe cale de a se pierde să vină la El exact așa cum sunt, fără să se justifice, ci să facă apel la sângele ispășitor al Domnului Hristos, și vor fi acceptate de către Dumnezeu, care ocuiește în slavă între heruvimi, deasupra tronului harului. Sângele Domnului Hristos este un mijloc care nu dă greș niciodată, prin care toate cererile noastre pot găsi cale de acces la tronul lui Dumnezeu.” (E. G. White – Principii fundamentale ale educaţiei creştine, pag. 251)
