Ziua 81 – O minte sănătoasă

Spread the love

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Romani 12:2

„Atât puterile fizice, cât și cele mentale, cu sentimentele trebuie să fie atât de instruite încât să poată atinge cea mai mare eficiență.” (E. G. White – Sfaturi pentru sănătate, pag. 445)

Întrebări de meditat:

O minte sănătoasă depinde într-o mare măsură de ceea ce gândești,  de dietă, exerciții fizice și relații sănătoase.

Există legături dovedite științific între ceea ce mâncăm și modul în care dieta noastră ne afectează capacitățile mintale. O dietă pe bază de plante, mai multe fructe și legume verzi, poate, printre altele, să afecteze pozitiv sănătatea creierului nostru. De asemenea, ceea ce alegem să consumăm cu ochii și urechile, precum și ceea ce gândim și vorbim continuu, are impact asupra stării noastre mintale.

Alegi să te gândești la lucruri cerești, la teme despre neprihănire și sfințenie? Angajezi creierul în activități axate pe Cuvântul și voința lui Dumnezeu? Cum arată dieta ta? Există loc pentru îmbunătățiri pentru a avea o minte mai sănătoasă, gata să se implice în activități spirituale? Când a fost ultima dată când ai avut o discuție profundă și semnificativă cu cineva? De ce să nu ceri lui Dumnezeu să te călăuzească în procesul de a câștiga o sănătate mintală mai bună începând de azi?

Motive de rugăciune – Luni, 15 iunie 2020

MOTIVE DE LAUDĂ:

  • În multe locuri, restricțiile de blocare au fost ridicate și oamenii pot reveni la lucru. De asemenea, numărul de infecții COVID-19 a scăzut în multe țări din lume.
  • Elden Ramirez (președintele Conferinței Montana): În luna martie, zecimile nu mai erau la același nivel. Am adus situația înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Am primit patru donații care au compensat deficitul! Toată lumea se aștepta ca și suma din aprilie să fie scăzută. Cu toate acestea,  în aprilie 2020, zecimea a avut cea mai mare  valoare din ultimii 10 ani! Dumnezeu asigură fondurile pentru  continuarea lucrării Lui!

CERERI:

  • Rugați-vă pentru o minte sănătoasă și capacitatea de a alege să stăruie asupra  gândurilor virtuoase.
  • Rugați-vă pentru misiunea bisericii din Republica Democrată Congo. Situația nesigură datorită grupurilor rebele și instabilitatea politică generală afectează negativ misiunea bisericii. Rugați-vă ca Dumnezeu să străbată întunericul și răul și să aducă o redeșteptare puternică a evlaviei oamenilor din această regiune.
  • Rugați-vă pentru centrul urban de influență din Battambang, Cambodgia. Acesta include o sală de gimnastică, un restaurant vegetarian, un loc de joacă, o capelă, educație pentru sănătate, educație muzicală și o școală de limbi străine. Rugați-vă pentru binecuvântarea lui Dumnezeu în această abordare cu mai multe fațete și rugați-L să crească slujirea și să aducă oamenii a căror inimă a pregătit-o.
  • Rugați-vă pentru membrii nou botezați din întreaga lume, care și-au predat viața lui Isus în această perioadă de criză mondială.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Puteţi adăuga motivele dumneavoastră de rugăciune pe grupul: „Buzunarul cu Rugăciuni”

Materiale pentru studiu suplimentar:

„Părinţii n-ar trebui să privească superficial lucrarea de instruire a copiilor lor şi nici să n-o neglijeze în vreo împrejurare ci, să folosească mult timp în studiul atent al legilor ce reglementează fiinţa noastră. Prima lor ţintă trebuie să fie aceea de a deveni buni cunoscători ai modului de lucru cu copiii lor, pentru a le asigura o minte sănătoasă într-un corp sănătos…
Mulţi dintre cei ce declară a fi urmaşii lui Hristos, neglijează datoriile căminului într-un mod jalnic. Ei nu înţeleg importanţa sacră a obligaţiei pe care Dumnezeu a pus-o în mâinile lor: aceea de a modela caracterele copiilor lor în aşa fel încât aceştia să aibă puterea de a rezista multelor ispite ce ademenesc picioarele tineretului. (PHJ. aprilie, 1890)” (E. G. White – Îndrumarea copilului, pag. 22)

„Una dintre cele mai mari ispite căreia trebuia să-i facă faţă omul este cea legată de poftă. Între minte şi trup există o minunată şi misterioasă legătură. Ele se influenţează reciproc. Păstrarea corpului într-o stare sănătoasă pentru a-i dezvolta tăria, aşa încât fiecare parte a mecanismului viu să poată funcţiona în mod armonios, acesta ar trebui să fie primul studiu din viaţa noastră. A neglija corpul înseamnă a neglija mintea. Nu poate fi un lucru spre slava lui Dumnezeu ca trupurile copiilor Săi să fie bolnave sau ca minţile lor să fie pipernicite. Îngăduirea gustului cu preţul sănătăţii este o păcătoasă vătămare a simţurilor. Cei care comit vreun act oarecare de necumpătare, fie mâncând, fie bând, îşi irosesc energiile fizice şi îşi slăbesc puterea morală. Ei vor simţi răsplata care urmează încălcării legilor ce guvernează trupul.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 3, pag. 486)

„Domnul caută oameni cu credinţă neprefăcută şi cu minte sănătoasă, oameni care recunosc deosebirea dintre ce este adevărat şi ce nu e adevărat. Fiecare trebuie să vegheze, cercetând şi practicând învăţăturile date în capitolul 17 din Ioan şi păstrând o credinţă vie în adevărul prezent. Avem nevoie de acea stăpânire se sine, care ne face în stare să ne aducem deprinderile în armonie cu rugăciunea Domnului Hristos.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 8, pag. 239)

„O hrană sănătoasă pentru minte. – O lectură curată şi sănătoasă va reprezenta pentru minte ceea ce reprezintă o hrană sănătoasă pentru organism. În felul acesta, veţi deveni mai puternici, atât pentru a rezista în faţa ispitei, cât şi pentru a vă forma obiceiuri corecte şi pentru a acţiona în conformitate cu principii corecte. – RH, 26 decembrie 1882 (SD 178)
Păziţi-vă căile de acces ale sufletului. – Pentru a rezista ispitei, este necesară îndeplinirea unei lucrări. Toţi aceia care doresc să nu ajungă victime ale capcanelor pregătite de Satana trebuie să-şi păzească bine căile de acces ale sufletului, evitând să citească, să privească sau să asculte ceva care le-ar inspira gânduri nesfinte.
Mintea nu ar trebui lăsată să rătăcească la întâmplare, oprindu-se asupra oricărei teme care i-ar putea fi sugerată de duşmanul sufletelor.” (E. G. White – Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 1, pag. 107)

„Cu toate acestea, cât de mulţi sunt aceia care se declară creştini, dar nu sunt dispuşi să exercite renunţarea la sine nici măcar pentru cauza lui Hristos! Cât de adesea, ataşamentul faţă de anumite plăceri degradante este mai puternic decât dorinţa de a avea o minte sănătoasă şi un trup sănătos! Orele preţioase ale acestui timp de încercare sunt irosite, iar mijloacele dăruite nouă de Dumnezeu sunt risipite pentru plăcerea ochilor sau pentru satisfacerea apetitului. Mii de oameni sunt ţinuţi în sclavia senzualităţii şi a lucrurilor lumeşti, prin practici care au devenit tradiţii şi obiceiuri. Mulţi însă se lasă în mod conştient în voia acestor practici care îi înrobesc şi nu doresc altceva mai bun. – ST, 1 iunie 1882” (E. G. White – Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 2, pag. 381)

„Satana nu poate influenţa o minte care refuză să i se supună. – Cele mai importante drepturi pe care le avem se află în răspunderea fiecăruia în mod personal. Nimeni nu le poate afecta fără să aibă consimţământul nostru. Nici chiar toate legiunile satanice nu vă pot face vreun rău, dacă nu vă deschideţi sufletele în faţa amăgirilor şi în faţa săgeţilor lui Satana. Ruina voastră nu poate avea niciodată loc înainte ca voinţa voastră să consimtă lucrul acesta. Dacă nu există nici o întinare în mintea voastră, oricât de imorale ar fi circumstanţele în care vă aflaţi, nu puteţi fi degradaţi sau pătaţi. – Lt 14, 1885. (HC 94)
Satana nu poate influenţa mintea sau intelectul dacă acestea nu îi sunt puse la dispoziţie. – MS 17, 1893. (6BC 1105)” (E. G. White – Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 2, pag. 710)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.