Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!
„Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească.” – Geneza 2:15
”Lui Isus Îi plăcea mult să adune poporul în jurul Său sub cerul albastru, pe vreo coastă înverzită de deal sau pe țărmul de lângă lac. Aici, înconjurat de lucrările propriei Sale creații, El putea să le abată mințile de la ceea ce era artificial la cele naturale. În creșterea și dezvoltarea naturii erau descoperite principiile împărăției Sale. Când își ridicau ochii către munții lui Dumnezeu și priveau minunatele lucrări ale mâinii Sale, oamenii puteau învăța lecții prețioase despre adevărul divin.” (E. G. White – Divina vindecare, pag. 54)
Întrebări de meditat:
Majoritatea populației lumii locuiește acum în orașe și așezări urbane. Înconjurată de structuri artificiale făcute de om, respiră aer poluat și este bombardată constant cu zgomote. Este greu să ai timp liniștit, în meditație cu Dumnezeu și să te bucuri de lucrările Sale minunate în natură. Cu toate acestea, petrecerea timpului în natură reîmprospătează corpul și mintea!
Cât timp îți petreci în mediul artificial sau uitându-te la conținut digital? Cât de des îți faci timp pentru a aprecia natura creată de Dumnezeu? De ce să nu facem din acest moment un punct de cotitură, să planificăm un timp regulat în natură să comunicăm cu Dumnezeu și să învățăm din ea lecții spirituale?
Motive de rugăciune – Miercuri, 17 iunie 2020
MOTIVE DE LAUDĂ:
- Ștefan A.: Îl laud pe Dumnezeu pentru cele 100 de zile de rugăciune. Devoționalele zilnice mi-au oferit posibilitatea de a mă ruga cu fiul meu de 9 ani.
- Anonim: Cele 100 de zile de rugăciune m-au provocat la o umblare mai strânsă și mai credincioasă cu Dumnezeu. Chiar mă lupt cu o varietate de probleme, dar pot vedea că biruința este posibilă în Isus. Slavă Lui!
CERERI:
- Rugați-vă pentru ochi deschiși care să vadă lecțiile spirituale din natură. Rugați-vă ca Dumnezeu să vă arate modalități de a petrece mai mult timp cu El în natură.
- Rugați-vă pentru misionari, lucrători biblici în linia întâi și Global Mission Pioneers care lucrează în toată lumea pe unele teritorii dificile.
- Rugați-vă pentru bisericile care nu au avut o creștere de mult timp, ca să experimenteze o redeșteptare pentru misiune.
- Rugați-vă pentru conducerea Conferinței Generale. Ei caută modalități de a sprijini cel mai bine bisericile locale din întreaga lume în timpul acestei pandemii.
Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro
Traducere: Adina Păltineanu
Puteţi adăuga motivele dumneavoastră de rugăciune pe grupul: „Buzunarul cu Rugăciuni”
Materiale pentru studiu suplimentar:
„Natura și revelația mărturisesc deopotrivă despre dragostea lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este izvorul vieții, al înțelepciunii și bucuriei. Priviți la lucrurile minunate și frumoase din natură! Gândiți-vă la minunata lor adaptare nu numai la nevoile și fericirea omului, ci ale tuturor creaturilor! Lumina soarelui și ploaia care înveselesc și reîmprospătează pământul, dealurile, mările și câmpiile, toate ne vorbesc despre Iubirea Creatorului. Dumnezeu este Acela care are grijă de nevoile zilnice ale tuturor făpturilor Sale. În cuvinte frumoase psalmistul spune:
“Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine,Și Tu le dai hrana la vreme.Îți deschizi mâna,Și saturi după dorință tot ce are viață”. Psalmii 145, 15.16.
“Dumnezeu este iubire” este scris pe fiecare boboc de floare ce stă să se deschidă, pe fiecare fir de iarbă ce se ridică. Păsărelele încântătoare care fac să răsune aerul cu trilurile lor înveselitoare, florile atât de delicat colorate care în desăvârșirea lor își răspândesc parfumul, copacii falnici ai pădurii cu bogatul lor frunziș de un verde viu: toate mărturisesc despre grija părintească și iubitoare a Dumnezeului nostru și despre dorința Sa de a face fericiți pe copiii Săi.” (E. G. White – Calea către Hristos, pag. 9-10)
„O, ce influență are viața petrecută în aer liber, printre flori și pomi încărcați de roade, asupra celor care sunt bolnavi atât la trup, cât și la minte! După ce stau pentru puțin timp într-un sanatoriu așezat în mijlocul frumuseților naturii, speranța începe să ia locul disperării. Inima este înmuiată de tot ceea ce vede frumos în natură, lucruri pe care Marele Artist le-a dat omenirii ca tablouri în care sunt pictate bunătatea și dragostea Lui….
Încurajați-i pe bolnavi să iasă afară în aer liber. Faceți planuri ca ei să stea afară până ce se obișnuiesc cu Dumnezeu prin natură. În timp ce fac mișcare afară, în aer liber, refacerea începe să se producă în corp, minte și suflet. Viața în aer liber, departe de marile orașe aglomerate, este dătătoare de sănătate. Aerul curat conține sănătate și viață. Pe măsură ce este inspirat, el are un efect întăritor asupra întregului organism.” (E. G. White – Lucrarea misionară medicală, pag. 232)
„Natura este medicul lui Dumnezeu. Aerul curat, lumina veselă a soarelui, frumusețea florilor, a copacilor, livezile și viile și exercițiul, mișcarea în aer liber, în mijlocul acestor lucruri, sunt dătătoare de sănătate — elixirul vieții. Viețuirea în aer liber este unicul leac de care mulți bolnavi au nevoie. Influența ei e puternică pentru a vindeca boala cauzată de viața la modă, o viață care slăbește și nimicește puterile fizice, mintale și spirituale.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 7, pag. 76)
„Aerul curat, lumina soarelui, cumpătarea, odihna, mișcarea fizică, alimentația corespunzătoare, folosirea apei, încrederea în puterea divină — acestea sunt adevăratele remedii. Fiecare om ar trebui să cunoască agenții de vindecare ai naturii și să știe cum să-i pună în practică. Este esențial atât de a înțelege principiile implicate în tratarea bolii, cât și de a avea o instruire practică prin care să se poată folosi în mod corespunzător această cunoștință.
Folosirea remediilor naturale necesită, într-o anumită măsură, grijă și efort, pe care mulți nu sunt dispuși să le manifeste. Procesul de vindecare și refacere al naturii este treptat și astfel, pentru cel nerăbdător, acesta pare încet. Părăsirea îngăduințelor dăunătoare necesită sacrificiu. Însă în cele din urmă se va descoperi că natura, dacă nu este împiedicată și încurcată, își face lucrarea în mod înțelept și bine. Cei care ascultă cu perseverență de legile ei vor culege răsplata sănătății atât a trupului, cât și a minții.” (E. G. White – Sfaturi pentru sănătate, pag. 90)
„Sunt modalități de recreere care sunt foarte binefăcătoare atât pentru minte, cât și pentru trup. O minte luminată, plină de discernământ, va găsi suficiente mijloace de amuzament și distracție din surse nu doar nevinovate, dar și instructive. Recreerea în aer liber, contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu în natură vor fi de cel mai mare folos.” (E. G. White – Sfaturi pentru biserică, pag. 161)