„Nici înțelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n-ajută împotriva Domnului. Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruința este a Domnului.” (Proverbe 21:30-31)
În toate timpurile au existat oameni care au crezut că, prin înţelepciunea lor şi cu priceperea lor, pot să biruiască pe cineva sau ceva condus de Dumnezeu (poporul sau biserica Sa). Este adevărat că uneori şiretlicurile vrăjmaşului au dat roade. S-au obţinut şi astfel de „biruinţe”. Doar că ele au fost temporare. În cele din urmă, Dumnezeu a obţinut victoria finală, definitivă.
Dumnezeu este categoric în avertizările Sale transmise celor care luptă împotriva cauzei Sale. Există mesaje concrete transmise prin inspiraţie acestor oameni care se cred de neînlocuit şi infailibili:
„Datorită avertizărilor pline de căldură și credincioșie care voiau să te apere împotriva greșelilor vieții, ai crezut că ești de un mare bine pentru biserică. Este adevărat că ești capabil, în Isus Hristos, de a te face de folos; dar, cu toate acestea, atât Domnul Isus Hristos, cât și biserica pot să meargă înainte și fără tine. Dacă vrei, te poți uni cu armata urmașilor Domnului Hristos, te poți împărtăși de luptele și biruințele ei. Dar dacă alegi să nu faci lucrul acesta, armata celor ce aleg lepădarea de sine sub steagul însângerat al crucii va merge înainte spre o biruință sigură, și pe tine te va lăsa în urmă. Dacă alegi să-ți conduci propriul tău vas șubred peste apele învolburate ale vieții tale, trebuie să răspunzi pentru această îndrăzneală și să fii răspunzător pentru rezultat.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 126)
Eu aleg hotărât să fiu de partea lui Dumnezeu şi de partea bisericii Sale. Chiar dacă scârţâie din încheieturi corabia lui Dumnezeu este mult mai stabilă şi mai sigură decât „siguranţa” oferită de bărcuţele individuale ce plutesc pe apele învolburate ale lumii.
Tu, de partea cui vrei să fii?
În final Dumnezeu va birui! Cred aceasta din toată inima! Alege biruinţa cu El şi vei fi mulţumit! Amin!