UNDE-O FI COMOARA?
În Cracovia, Polonia, trăia un rabin bătrân pe nume Aizik, fiul lui Iekel. Într-o noapte a visat că trebuia să meargă neapărat în orașul Praga din Cehia. Acolo, sub podul cel mare ce ducea spre palatul regelui, avea să găsească o comoară.
Rabinul n-a crezut visul şi a încercat să şi-l scoată din minte. Însă, nu a reușit cu niciun chip. În cele din urmă, a hotărât să-şi asculte chemarea.
Podul cu pricina era păzit zi şi noapte de soldați înarmați, iar rabinul n-a îndrăznit să coboare sub el pentru a căuta comoara. Tot învârtindu-se pe lângă pod, a fost luat la ochi de un căpitan ce l-a întrebat cu asprime:
- De ce te tot învârti pe aici? Cu destulă naivitate, rabinul i-a povestit căpitanului ce-l adusese la Praga, adică tocmai visul care nu-i dădea pace. Ofițerul a izbucnit în râs şi a început să ia rabinul peste picior:
- Un vis! a strigat el. Atâta osteneală pentru un vis?
- Da, a spus rabinul, pentru un vis!.
- Și dacă ți-aș spune că şi eu am avut un vis? a continuat căpitanul râzând cu poftă.
- Ce fel de vis? întrebă Aizik.
- Se făcea că mă chema cineva la Cracovia şi-mi spunea că voi găsi o comoară neprețuită, chiar în casa unui rabin! Închipuie-ți! Să mă duc până la Cracovia din pricina unui vis! râdea în hohote căpitanul.
- În casa unui rabin, zici?
- Da, unul Aizik, fiul lui Iekel! Comoara este ascunsă lângă sobă! preciză căpitanul.
- Aizik, fiul lui Iekel? a întrebat curios rabinul.
- Îl cunoști? zise precipitat căpitanul. Rabinul n-a mai răspuns. O luase din loc grăbindu-se să se întoarcă acasă la Cracovia.
Ce nu fac oamenii pentru o comoară? Străbat mări şi ţări, oceane şi continente pentru a scormoni pământuri, grote sau locuinţe vechi. Şi, de cele mai multe ori, nu găsesc nimic. Adevăratele comori pot fi mult mai aproape. Partenerul de viaţă, familia, locuinţa, prietenii, colegii, meseria, cărţile, credinţa etc. … Nu sunt acestea adevărate comori?
Comoara din casa ta
„Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” Isus Hristos |
Ne-am gândit vreodată că şi la noi poate fi ascunsă o comoară? Una dintre ele este aproape sigur la vedere sau am putea s-o găsim uşor: Sfânta Scriptură. De când zace oare neatinsă? Când am răsfoit-o ultima oară?
Știu bine că în popor se spune că Biblia trebuie să stea în altar, că trebuie studiată doar de cei care au chemarea bisericii şi că ar trebui s-o citim neapărat până la capăt. Ca să nu mai zic de interpretări … Dacă o citim şi nu înţelegem nimic, merită s-o mai citim?
Iată ce spunea Mântuitorul Isus Hristos celor care nu cunoșteau Vechiul Testament: „Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Evanghelia după Matei 22:29). Dacă vrei să găseşti drumul în viaţă, dacă vrei să ştii cum poţi fi puternic, atunci deschide Biblia şi citeşte!
De aruncat sau de folos?
Într-o zi, când eram la şcoală, un „tovarăş profesor” mi-a spus: „Biblia este învechită şi îi prosteşte pe cititori. Nu o citi!” M-a răscolit puţin: „oare Biblia chiar prosteşte? Sunt înapoiaţi cei care o citesc regulat?” Am decis să văd dacă era adevărat ce mi s-a spus. Şi ce să vezi? Tocmai au început să mi se deschidă ochii!
Pe vremea primei monarhii israelite, în vreme de război, regele Saul a dat un decret prin care nimeni nu trebuia să mănânce absolut nimic până seara. Oamenii regelui erau sleiţi de puteri. Fiul său, „Ionatan nu ştia de jurământul pe care pusese tatăl său pe popor să-l facă; a întins vârful toiagului pe care-l avea în mână, l-a vârât într-un fagure de miere, şi a dus mâna la gură; şi ochii i s-au luminat.” (1 Samuel 14:27). Pentru „ilegalitatea” aceasta era să plătească cu viaţa.
Cam aşa se întâmplă şi astăzi. Unii poruncesc într-un fel sau altul să nu mai citim din Biblie, întrucât ar fi inutil sau depăşit. Apostolul Pavel scria: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” (2 Timotei 3:16-17).
Comoara cea mai bună
Am auzit de multe ori ideea că ar exista Biblii bune şi rele sau Biblii adevărate și falsificate. Alții spun că doar Sfintele Scripturi cu anumite însemne sau introduceri sunt bune de citit. Cei care au avut curaj și răbdare să compare ediţiile și traducerile au constatat că în esenţă, Bibliile sunt foarte asemănătoare. Există diferenţe de limbaj, dar mesajul de bază rămâne acelaşi. Cea mai bună Biblie este aceea pe care o ai şi pe care o citeşti. Doar dacă nu te atingi de ea şi n-o deschizi cu interes, doar atunci Biblia nu este cea bună. Orice Biblie deschisă reprezintă comoara adevărată.
Domnul Isus spunea: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5:39). Cine nu ar vrea viaţa cea fără de sfârșit? Dacă vrem să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi să fim cetăţeni ai Noului Pământ, acum ar trebui să luăm hotărârea de a citi regulat Sfânta Carte.
Comoara ascunsă nu are valoare dacă nu este descoperită şi utilizată. Când deschidem Biblia cu rugăciune, un tezaur neprețuit de binecuvântări se va desfășura înaintea noastră. Eu vreau să îl primesc. Dorești și tu?