Curat sau necurat?

Spread the love

Destul de des, în spaţiul virtual, apar confruntări cu privire la anumite specii de animale – unii afirmă că ar fi curate şi se pot mânca, alţii susţin contrariul. Care să fie oare abordarea corectă?

Dumnezeu vorbeşte despre animale curate şi necurate în cartea Levitic, capitolul 11. Principiile exprimate în acest capitol nu s-au aplicat doar evreilor. Găsim împărţirea animalelor în curate şi necurate chiar şi în cartea Genezei, capitolul 7 – chiar din vremea lui Noe, care nu era evreu.

Pentru început, voi avea în centrul atenţiei raţa şi gâsca – verişoarele lebedei.

Cei care mănâncă gâscă şi raţă, în favoarea acestui act aduc următoarele argumente:

  • Evreii mănâncă raţe şi gâşte – le consideră curate.

Dar evreii l-au răstignit pe Isus Hristos. Ei au multe probleme de interpretare a Scripturii. Nu interpretările evreilor sunt bazele credinţei.

  • Biblia nu scrie la lebădă: “şi tot neamul ei”

Dar nici la porc nu scrie „şi tot neamul lui”. Atunci am putea să mâncăm şi mistreţul sau pecari. Sunt multe animale la care nu apare sintagma „şi tot neamul lui”.

  • Gâsca şi raţa au structură internă diferită faţă de lebădă.

Cu totul FALS! Structură internă este cu totul identică la cele trei specii de păsări. Sunt din aceeaşi ordin şi din aceeaşi familie mare numită „ANSERIFORMES”. Tubul digestiv este identic, stilul de viaţă este identic şi hrana pe care o consumă este aceeaşi.

  • Raţa şi gâsca sunt de casă

Şi porcul şi câinele sunt tot “de casă”. Multe animale pot fi de casă – chiar şi soarecele sau păianjenul. Acest argument este foarte pueril.

Câteva consideraţiuni generale:

Dumnezeu nu a intenţionat să ofere o listă nominală, exhaustivă cu specii de animale curate şi specii de animale necurate. Dumnezeu a oferit nişte exemple de animale care fac parte din nişte grupuri mari. Regulile sunt generale şi nu individuale. Dacă am sta să cercetăm fiecare animal în parte, sigur ne vom împotmoli de multe ori. Cel mai simplu este să înţelegem câteva linii mari:

SE POT MÂNCA:

  • MAMIFERE CURATE: toate cele care RUMEGĂ, au COPITA DESPICATĂ şi UNGHIA DESPĂRŢITĂ.
  • PEŞTII CURAŢI: Cei care au SOLZI ŞI ARIPIOARE ÎNOTĂTOARE.
  • PĂSĂRI CURATE: Toate cele care SCRUMĂ pentru a căuta hrana (inclusiv păsărelele).
  • INSECTE CURATE: LĂCUSTELE care se deplasează prin salt cu ajutorul picioarelor din spate.

NU SE MĂNÂNCĂ:

  • Mamiferele care nu rumegă, mamiferele care nu au copita despicată şi unghia despărţită.
  • Peştii care nu au solzi şi aripioare înotătoare. (de obicei peştii gunoieri – de pe fundul apelor).
  • Păsările necrofage, păsările răpitoare, păsările de pradă, păsările alergătoare şi păsările înotătoare (cu pieliţă între degete).
  • Reptilele, indiferent de soi.
  • Amfibienii indiferent de soi.
  • Nevertebratele, inclusiv „fructele de mare”.
  • Târâtoarele şi tot ce se mişcă fără picioare.
  • Insectele (excepţie lăcustele sau cosaşii).

Acestea ar fi categoriile de animale care pot fi considerate curate sau necurate. Criteriile sunt generale şi nu ar trebui luate ca fiind opţionale.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.