MAJORATUL e hotarul dintre ieri şi dintre azi
MAJORATUL ia decizii: vrei să urci sau vrei să cazi
E răscrucea peste vreme ce te cheamă să alegi
Să păstrezi mintea şi corpul, dar şi sufletul întregi.
MAJORATUL nu-i o vârstă când ajungi să faci ce vrei,
MAJORATUL e o stare când gândeşti, când ai idei.
Poţi să spui că este timpul când ţinteşti mai bine sus
Căci eşti mare şi eşti tare… de-ai alături pe Isus.
MAJORATUL nu te face nici mai mare nici mai mic,
MAJORATUL este vârsta când ai tot… şi ai nimic.
Este vremea ce-ţi aduce tinereţe şi elan
Dacă ai în faţă viaţa… aşezată într-un plan.
MAJORATUL e putere ca să mergi pe drumul drept,
MAJORATUL te pretinde chibzuit şi înţelept.
Vei fi astfel plin de viaţă, de curaj şi de avânt
Inspirat de cele bune din Scriptură sau Cuvânt.
MAJORATUL deci să-ţi fie sfetnic bun în tot ce-ai vrea
MAJORATUL să te ducă spre Împărăţia Sa.
Căci Isus vrea să te-ajute azi n-al tinereţii ceas
Ca adult să faci pe cale, doar cu El, pe primul pas.
© Viorel Dascalu 2013
Poezie alcătuită cu prilejul „majoratului” unei rude.