Salturile, acele eforturi de aruncare a trupului înainte pentru a scăpa de un urmăritor sau pentru a trece un obstacol, sunt practicare „întâmplător” de multe animale (doar omul îl execută din spirit sportiv şi unele animale ca rezultat al dresajului).
Există însă unele animale adaptate pentru salt, aşa-numitele animale săritoare, prezente de la insecte până la mamifere. Corpul lor este croit pentru această formă de deplasare.
Nevertebratele au picioare lungi şi bine dezvoltate, iar vertebratele au constituţia scheletului astfel alcătuită, încât prin destinderea simultană a tuturor articulaţiilor, centrul de greutate al corpului este deplasat mult înainte, ceea ce măreşte considerabil viteza şi lungimea saltului.
În privinţa saltului în înălţime, recordul absolut îl deţine delfinul, care se poate înălţa la 5-6 m deasupra apei. El este urmat de cangur, care pentru a escalada tufele din Australia poate face salturi verticale de 3,50-4 m. Foarte elastici, câinii şi pumele fac salturi considerabile de 3,5 respectiv 3 m, depăşind cu aproximativ 0,50 m recordurile umane. Raportat la talia şi greutatea sa, puricele realizează cel mai spectaculos salt, performanţa micuţei insecte echivalează, în cazul omului, cu un salt de 600 m înălţime.
În ce priveşte saltul în lungime, campionul absolut este cangurul australian. Membrele posterioare şi coada puternică îi permit să înainteze prin salturi. În clipe de mare primejdie, cangurii, sprijinindu-se în coadă ca într-o prăjină, pot sări 12,5-13,5 m lungime, planând la o înălţime de aproape 2 m de la suprafaţa pământului. Foarte aproape de canguri se situează antilopele.
Unele specii, urmărite de lei sau gheparzi, sunt capabile să facă salturi de 10-12 m. Pe locul trei se situează omul, al cărui salt (cu antrenament special) ajunge la aproape 9 m. Raportându-le din nou la talia lor modestă, remarcabile sunt şi salturile unor broaşte şi rozătoare. De exemplu, brotăceii australieni sunt capabili de salturi între 1,5-1,7 m înălţime. Prin pădurile noastre, broasca roşie, cu picioarele de două ori mai lingi decât corpul, ne surprinde prin salturile ei acrobatice de 2 m lungime şi 1 m înălţime.
În sudul Africii, reprezentantul de seamă al săritorilor este iepurele-săritor, animal nocturn, cu coadă lungă şi stufoasă. Urmărit de prădători sau de oameni, el execută salturi de 6-7 m lungime, înscriindu-se printre recordmanii săriturii în lungime.
Eşti grabnic în a ajuta pe cineva? Eşti un bun săritor în a întinde cuiva o mână de ajutor?
Dumnezeu este foarte rapid în a-ţi ajuta.
Psalmi 40:13 „Izbăveşte-mă, Doamne! Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu.”