Dacă situația din lume și din țara noastră a impus ca să nu ne închinăm în Sabat la biserică datorită riscului de infectare cu noul virus COVID-19, Biblia ne îndeamnă să facem din Sabat o zi deosebită în care să ne închinăm Creatorului nostru.
Cum să facem ca acest timp să fie diferit de ceea ce facem în timpul săptămânii?
Vă oferim câteva idei de petrecere a Sabatului acasă, în familie, un timp deosebit și binecuvântat de prezența lui Dumnezeu deoarece El „a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o” (Geneza 2:3). Iată sugestiile:
- Desfăşoară în casa ta exact aceleaşi activităţi ca şi la biserică (Serviciul divin de deschidere a Sabatului, Devoţionalul de dimineaţă, Şcoala de Sabat, Predica de la 11-12 şi Serviciul divin de după-amiază). Asta înseamnă că veţi cânta, vă veţi ruga, veţi studia, veţi discuta şi chiar veţi predica pe rând. Ideea aceasta merge perfect în familii unde sunt minim 2-3 persoane.
- Pune deoparte o oră specială pentru a te ruga cât mai mult în ea. Fă o listă cât mai completă de persoane pe care să le susţii în rugăciune (familie, prieteni, cunoscuţi, vecini, bătrâni, persoane bolnave, persoane cu nevoi speciale, fraţi şi surori din biserică, conducători ai bisericii sau ai societăţii civile etc). Vei găsi indiscutabil cel puţin câteva zeci de persoane pentru care să te rogi concret.
- Citeşte cu mai mult interes şi cu mai mare dăruire o anumită carte din Biblie. Analizeză cu atenţie situaţia descrisă în acea carte, aprofundează contextul istoric, vezi starea spirituală a celor din acea vreme (plusuri şi minusuri, puncte tari şi puncte slabe). În mod special caută să vezi ce mesaj îţi transmite Dumnezeu prin intermediul cărţii cu pricina.
- Memorează un pasaj din Sfânta Scriptură. În perioada aceasta, cu puţin efort, poţi învăţa psalmi întregi sau chiar cărţi întregi (de exemplu: Epistola lui Iacov, Prima epistolă a lui Ioan etc.). Ceea ce înveţi acum nu vei uita prea uşor. Într-o zi vei constata că îţi va fi de ajutor.
- Ia în studiu o carte spirituală valoroasă. Poţi alege din scrierile Spiritului Profetic cărţi semnate de Ellen G. White. Dacă în biblioteca ta nu găsești o astfel de carte sau dacă vrei să citeşti ceva ce nu ai mai citit până acum, poți găsi pe https://egwwritings.org cărți în limba română. Pe telefon/tabletă poți instala aplicația cu același nume pentru Android sau pentru iOS.
- Învaţă de la zero câteva cântări noi sau memorează cuvintele la unele dintre cele la care deja cunoşti bine melodia. Poţi face lucrul acesta singur sau cu cei din casă. Cântarea îţi va da o stare de bine, îți va aduce mai multă pace în inimă și va înlesni o legătură mai puternică cu Dumnezeu.
- Dacă ai în familie minim 3 persoane ai marele privilegiu de a putea juca jocuri de Sabat cu tematică biblică. Sunt foarte multe jocuri biblice care pot fi jucate în familie în Sabat. Dacă eşti mai creativ, poţi să inventezi tu unul. (voi reveni cu exemple de jocuri pentru Sabat)
- Citește sau ascultă devoționalele de la toate categoriile de vârstă. Devoționalul este o scurtă meditație spirituală ce pleacă de la un text biblic, având învățături pentru viața de zi cu zi. Îți recomandăm să citești pe https://www.devotionale.ro unul din cele peste 7000 de devoționale publicate. Începând cu luna ianuarie 2020, devoționalul zilnic poate fi urmărit și în format audio.
- Amintește-ți de modul cum Dumnezeu a lucrat în viața ta de până acum. Fă în scris un istoric al vieţii tale în care să surprinzi fiecare moment unde ai simţit intervenţia lui Dumnezeu. Vei constata că peste multe detalii ale Providenţei ai trecut foarte uşor. Rememorează experiențele pe care le-ai avut cu Dumnezeu și mulțumește-i pentru ocrotire, sănătate, etc.
- Scrie un psalm propriu sau o rugăciune către Dumnezeu. Ia-ți un timp de introspecție și așterne pe hârtie o rugăciune sau un psalm, ceva ce vrei să-i scrii lui Dumnezeu. Nu te grăbi să termini, ci deschide-ți inima înaintea cerului și adu cât mai multe laude Creatorului.
- Scrie o scrisoare sau o epistolă de încurajare pentru cineva drag. Asigură-te că prin intermediul a 2-3 pagini vei reuşi să reaprinzi speranţa şi încrederea în inima acelei persoane. Apoi poţi să-i citeşti destinatarului inedita epistolă prin intermediul unui apel (telefon sau alte mijloace). Dacă nu poţi suna, pune scrisoarea într-un plic şi trimite-o destinatarului. Vei face o bucurie extremă.
- Scrie o predică, poate fi chiar prima din viaţa ta. După ce o alcătuieşti, cu rugăciune şi cu studiu, poţi să o citeşti cu voce tare şi să te obişnuieşti cu ea. O poţi predica celor din casa ta şi, în viitor, chiar bisericii din care faci parte. Gândeşte-te la un subiect care ţi-ar prinde bine chiar ţie. Tu să fii primul destinatar.
- Sună la telefon (sau alte tipuri de apeluri) şi contactează câteva persoane pe care le preţuieşti dar cu care, din pricina prea multor provocări, nu ai mai vorbit de mult timp. Încurajează, prezintă speranţă şi adu bucurie în inima persoanelor cu care vei stabili o legătură. Nu lăsa descurajarea să fie molipsitoare.
- Poţi să dai fiecărui Sabat din perioada aceasta un nume şi o destinaţie specială. Câteva exemple:
- Sabatul suferinzilor – vei căuta să faci fericiţi bolnavi spunându-le că te rogi pentru ei,
- Sabatul mulţumirii – vei face cât mai mult pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi semenilor,
- Sabatul prieteniei – vei contacta (telefonic) cât mai mulţi prieteni pentru a le da speranţă
- Sabatul pocăinţei – vei analiza temeinic trecutul şi vei mărturisi toate păcatele pe care le ştii
- Sabatul rugăciunii – vei petrece cât mai mult timp în reprize separate pentru a te ruga fierbinte,
- Sabatul sănătăţii – vei căuta paragrafe inspirate şi vei decide ce schimbări poţi face pentru sănătate
- Urmărește Speranța TV sau ascultă Radio Vocea Speranţei. Poți deschide televizorul și să cauți postul Speranța TV pentru a urmări un program de calitate. Dacă nu ai postul acesta, poți urmări programul în direct pe calculator/telefon/tabletă la http://sperantatv.ro/urmareste-live/. Dacă preferi doar să asculți, poți deschide radio-ul și să asculți Radio Vocea Speranței. Se poate şi online pe http://rvs.ro/live.
- Urmărește o predică sau o emisiune produsă de Conferinţa Moldova. Ai posibilitatea să urmărești în direct un program pregătit special pentru această ocazie, de la ora 16:00 la 19:00, pe adresa: https://www.facebook.com/AdventistMoldova/.
- Dacă eşti sau te simţi tânăr, intră pe: https://www.facebook.com/DepartamentTineretConferintaMoldova/. Vei găsi suficiente programe (video) oferite de către Departamentul de Tineret al Conferinței Moldova, zilnic de la 19:00 la 21:00 – cel puţin pentru Săptămâna de Rugăciune a Tinerilor. În arhivă vei găsi multe resurse.
Chiar dacă situația cu care ne confruntăm solicită ca să rămânem acasă și în Sabat, nu este greu să alegi cum să îți petreci timpul binecuvântat de prezența lui Dumnezeu.