Ziua 20 – Dumnezeu este credincios

Spread the love

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda. (1 Corinteni  10:13)

”Dușmanul nu îndrăznește să depășească nici un pic dincolo de sfera care i-a fost desemnată. Nu există nicio putere în întreaga forță satanică care să slăbească sufletul care se încrede, cu încredere simplă, în înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. Domnul Hristos este turnul tăriei noastre și Satana nu poate avea nicio putere asupra sufletului care umblă cu Dumnezeu în umilința minții. Făgăduința: „afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine. ” În Hristos găsim ajutor perfect și complet pentru fiecare suflet ispitit. Pericole  se ascund pe fiecare cale, dar întregul univers al cerului stă în gardă, pentru ca nimeni să nu fie ispitit peste ceea ce este capabil să suporte.” My Life Today, p. 316

Întrebări de meditat:

Simți că ai de-a face cu mai mult decât poți suporta?

Dumnezeu promite că nu ne va da mai mult decât putem duce, așa că dacă te simți copleșit cere împlinirea făgăduinței din 1 Corinteni 10:13 și a celor din Filipeni 4:13 și Psalm 61: 2.

Găsiți astăzi mângâiere în făgăduințele din Cuvântul lui Dumnezeu.

Motive de rugăciune – miercuri, 15 aprilie 2020

MOTIVE DE LAUDĂ

În întreaga Europă (și probabil în multe alte locuri din întreaga lume), tineri care nu mergeau la biserică sunt activi în grupe de studiu biblic online. Îl lăudăm pe Domnul pentru acest interes crescut pentru Dumnezeu și Cuvântul Său!

CERERI:

  • Rugați-vă ca mai mulți tineri să fie interesați să învețe să studieze Biblia. Rugați-vă să existe o mare redeșteptare în rândul tineretului.
  • Rugați-vă pentru tinerii noștri din întreaga lume, care participă la cele 100 de zile de rugăciune conduse de Departamentul de Tineret și Copii al Conferinței Generale. Rugați-vă ca tineretul și tinerii noștri să învețe că atunci când ne rugăm, Dumnezeu aude și răspunde rugăciunii.
  • Rugați-vă pentru profesori în timp ce se luptă să predea cursuri online. Rugați-vă ca Dumnezeu să le ofere înțelepciune cum să utilizeze tehnologia de predare la distanță, într-un mod care este benefic pentru toți. Rugați-vă pentru înțelepciune și răbdare.
  • Rugați-vă pentru cei zdrobiți, pentru cei care au pierdut recent pe cei dragi și pentru cei care se luptă în singurătate să simtă că Dumnezeu este încă aproape.
  • Rugați-vă pentru rezistență pentru medici, asistenți medicali și profesioniști din domeniul sănătății care se află pe primele linii în luptă cu pandemia COVID-19.

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, Tragedia Veacurilor, capitolul 37 – „Scripturile o apărare sigură
  • Frank și Michael Hasel, „Cum să interpretăm Scriptura„, introducere la lecțiunile de adulți ale Școlii de Sabat pentru trimestrul 2.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Materiale pentru studiu suplimentar:

Rugăciunea “Nu ne duce în ispită” este ea însăși o făgăduință. Dacă ne încredințăm în brațul lui Dumnezeu, avem asigurarea: “El, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” (1 Corinteni 10, 13.)

Singura apărare împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credința în dreptatea Sa. Ispita are putere asupra noastră, pentru că în inimile noastre este egoism. Dar, dacă contemplăm marea iubire a lui Dumnezeu, egoismul ni se înfățișează în caracterul lui hidos și respingător și dorim să fie îndepărtat din suflet. Când Duhul Sfânt Îl proslăvește pe Hristos, inimile noastre sunt îmblânzite și supuse, ispita își pierde puterea, iar harul lui Hristos ne transformă caracterul.

Hristos nu va părăsi sufletul pentru care și-a dat viața. Sufletul poate să-L părăsească și să fie copleșit de ispită, dar Hristos nu poate să Se întoarcă niciodată de la cineva pentru care a dat ca preț de răscumpărate propria Sa viață. Dacă viziunea noastră spirituală ar fi mai clară, am vedea suflete încovoiate sub apăsare și mâhnire de durere, împovărate ca o căruță sub greutatea snopilor și aproape să moară din cauza descurajării. Am vedea îngeri zburând iute, ca să vină în ajutorul celor ispitiți, care se află pe marginea prăpastiei. Îngerii din ceruri resping oștile celui rău, care împresoară aceste suflete, și tot ei călăuzesc aceste suflete, ca să le întărească picioarele pe temelia cea sigură. Luptele care se dau între cele două oștiri, sunt tot așa de reale ca și acelea care se dau de către oștirile lumii acesteia, iar de rezultatul acestui conflict spiritual depinde soarta veșnică a tuturor.

Nouă, ca și lui Petru, ne este dat acest cuvânt: “Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta.” (Luca 22, 31-32.) Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că nu suntem lăsați singuri. Acela, care “atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3, 16), nu ne va lăsa singuri în lupta cu vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului. “Iată”, zice el, “v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma”. (Luca 10, 19.)

Trăiți în legătură cu Hristos cel viu și El vă va ține tare cu o mână care nu vă va lăsa. Să cunoaștem și să credem iubirea pe care o are Dumnezeu față de noi și atunci vom fi în siguranță. Iubirea aceasta este o fortăreață de neînvins împotriva tuturor înșelăciunilor și asalturilor Satanei. “Numele Domnului este un turn tare, cel neprihănit fuge în El și stă la adăpost.” (Proverbe 18, 10.)” (E. G. White – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 118)

„Deseori, când Satana nu reușește să provoace îndoiala, reușește să ne aducă la încumetare. Dacă ne poate face să ne așezăm în calea ispitei fără să fie nevoie, știe că biruința e a lui. Dumnezeu îi va apăra pe toți aceia care merg pe cărarea ascultării; dar, dacă te depărtezi de ea, ajungi pe terenul lui Satana. Acolo cădem cu siguranță. Mântuitorul ne-a dat porunca aceasta: “Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită.” (Marcu 14, 38.) Meditația și rugăciunea ne vor feri de a ne arunca de bunăvoie în calea primejdiei și în felul acesta vom fi scăpați de multe înfrângeri.

Cu toate acestea, să nu ne pierdem curajul atunci când suntem atacați de ispită. Adesea, când ajungem într-o încercare, ne îndoim că Duhul Sfânt ne-a condus până acolo. Dar Duhul L-a condus pe Isus în pustie, ca să fie ispitit de Satana. Când ne duce într-o încercare, Dumnezeu are un plan de îndeplinit pentru binele nostru. Isus nu S-a încrezut cu îngâmfare în făgăduințele lui Dumnezeu, mergând fără să fie nevoie în ispită, nici nu S-a lăsat pradă descurajării când a venit ispita asupra Lui. Nici noi să nu facem altfel. “Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci împreună cu ispita a pregătit și mijlocul ca să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” El zice: “Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulțumiri și împlinește-ți juruințele făcute Celui Preaînalt. Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi.” (1 Corinteni 10, 13; Psalmii 50, 14.15.)” (E. G. White – Hristos Lumina Lumii, pag. 126)

“Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” Avem și noi partea noastră de făcut. Nu trebuie să ne considerăm neputincioși în fața ispitei. Dumnezeu spune: “Ieșiți din mijlocul lor, și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul Cel Atotputernic”. Dacă, prin asociere cu cei iubitori de plăceri, prin conformare cu practicile lumești, prin unirea intereselor noastre cu interesele necredincioșilor, punem picioarele pe calea ispitei și păcatului, cum ne putem aștepta ca Dumnezeu să ne păzească de cădere?
Rămâneți departe de influențele corupătoare ale lumii. Nu mergeți în locurile unde forțele inamicului sunt puternic ancorate.

Nu mergeți acolo unde veți fi ispitiți și conduși pe drumuri greșite. Dar dacă aveți un mesaj pentru necredincioși și dacă stați atât de aproape de Dumnezeu, încât le puteți da un sfat la momentul potrivit, atunci puteți face o lucrare care să-i ajute și să-L onoreze pe Dumnezeu. “Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău”, spunea Hristos. — The Review and Herald, 14 aprilie, 1904″. (E. G. White – Solii către tineret, pag. 126)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.