Ziua 40 – Să vezi fără să crezi

Spread the love

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

„Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.„ (Ioan 20:29)

„Credința crede pe Dumnezeu pe cuvânt, fie că simte sau nu. Este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” Putem crede pe semenii noștri și nu putem avea încredere în cuvântul lui Dumnezeu? Când mergem la El pentru înțelepciune sau har, nu trebuie să ne uităm la noi înșine pentru a vedea dacă El ne-a dat un sentiment special ca o asigurare că El Și-a îndeplinit cuvântul. Sentimentul nu este un criteriu. Mari rele au apărut atunci când creștinii au urmărit sentimentul. De unde știu că Isus îmi aude rugăciunile? – O știu prin făgăduința Lui. El spune că va auzi pe cei nevoiași când vor striga la El și eu cred cuvântul Lui. El nu a spus niciodată „sămânța lui Iacob, caută-Mă în zadar”. Dacă mergem în lumină, putem veni la tronul harului cu îndrăzneală sfântă. Putem prezenta făgăduințele lui Dumnezeu în credință vie și să stăruim în rugăciunile noastre. Deși suntem slabi, greșiți și nevrednici, „Duhul ne ajută în neputințele noastre.” … Când am cerut ceva odată, nu trebuie să abandonăm, ci să spunem, așa cum a făcut Iacov când a luptat toată noaptea cu îngerul, „Nu Te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta” și ca și el, vom birui”. (BibleEcho, 24 septembrie, 1894, par. 6)

Întrebări de meditat

Este un lucru să crezi când minunea stă în fața ta, când o poți vedea cu ochii tăi.
Dar ce facem atunci când nu vedem răspunsurile, nu vedem minunile, nu vedem îngerii și nu vedem bunătatea lui Dumnezeu în viața noastră?
Oare vom avea încredere în Dumnezeu, chiar și atunci când nu înțelegem?
Pe măsură ce te gândești la un răspuns citește în Evrei 11: 1, Romani 8: 24-25, Marcu 9:24, Iov 13:15

Motive de rugăciune – Marți, 5 mai 2020

MOTIVE DE LAUDĂ:

Lăudați Domnul că, în multe locuri, numărul de cazuri noi de COVID19 este în scădere.

CERERI:

Rugați-vă ca pe măsură ce națiunile și economiile încep să revină la normal să nu apară din nou creșteri dramatice ale numărului de infecții.
Rugați-vă pentru misiunea chineză din Cebu City, din Filipine și Indonezia pentru protecția de coronavirus și pentru ca mai mulți chinezi din fiecare țară să aibă mai mult interes în căutarea lui Isus și a adevărurilor Bibliei.
Rugați-vă ca națiunea Chinei cu 1,4 miliarde de oameni să devină foarte deschisă la răspândirea Evangheliei.
Rugați-vă ca toți să folosim timpul suplimentar pe care îl avem acasă pentru a studia mai profund Biblia și pentru a învăța pe copiii noștri cum să studieze și să iubească Cuvântul lui Dumnezeu.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Materiale pentru studiu suplimentar:

„Când Isus i-a întâlnit prima dată pe ucenicii Săi în odaia de sus, Toma nu era cu ei. El a auzit cum ceilalți povesteau lucrurile acestea și a primit destule dovezi că Isus înviase; dar întunericul și necredința îi umpluseră inima. Cu cât îi auzea pe ucenici povestind mai mult despre descoperirile minunate ale Mântuitorului înviat, cu atât el se adâncea într-o mai grozavă disperare. Dacă Isus a înviat cu adevărat dintre morți, nu mai putea să fie nici o nădejde cu privire la o reală împărăție pământească. Afară de aceasta, vanitatea lui era rănită când se gândea că Învățătorul lui Se arătase tuturor ucenicilor, numai lui nu. Era hotărât să nu creadă și, timp de o săptămână întreagă, s-a frământat, iar nefericirea lui i se părea cu atât mai întunecată, cu cât vedea nădejdea și credința fraților lui.

În decursul acestor zile, el a zis de mai multe ori: “Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”. El nu voia să vadă prin ochii fraților săi sau să exercite credința care se întemeia pe mărturia lor. El Îl iubea cu ardoare pe Domnul său, dar îngăduise geloziei și necredinței să pună stăpânire pe mintea și inima lui.Câțiva ucenici făcură din cunoscuta odaie de sus locuința lor pentru un timp și seara toți se întâlneau acolo, în afară de Toma. Într-o seară, Toma s-a hotărât să meargă și el acolo, pentru a se întâlni cu ceilalți. În ciuda necredinței lui, avea o slabă nădejde că vestea cea bună era adevărată. În timp ce ucenicii luau masa de seară, vorbeau despre dovezile pe care Hristos li le dăduse din profeție. “Pe când erau ușile încuiate, a venit Isus, a stătut în mijloc și le-a zis „Pace vouă!”

Întorcându-Se către Toma, i-a zis: “Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios”. Cuvintele acestea dovedeau că El cunoștea gândurile și cuvintele lui Toma. Ucenicul îndoielnic știa că nici unul dintre prietenii săi nu Îl văzuse pe Isus timp de o săptămână. Ei n-ar fi putut să-I spună despre necredința lui Toma. Recunoscu în Cel care stătea în fața sa pe Domnul său. Nu-i mai trebuiau alte dovezi. Inima îi tresăltă de bucurie și se aruncă la picioarele lui Isus, strigând: “Domnul meu și Dumnezeul meu”.

Isus a primit recunoașterea lui, dar cu duioșie a mustrat necredința lui: “Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”. Credința lui Toma ar fi fost mult mai plăcută Domnului, dacă el ar fi fost gata să creadă bazându-se pe mărturisirea fraților lui. Dacă în zilele noastre lumea ar urma pilda lui Toma, nimănui credința aceasta nu i-ar fi spre mântuire, deoarece toți cei care Îl primesc pe Hristos trebuie să facă lucrul acesta pe temeiul mărturisirii altora.

Mulți dintre cei îndoielnici se scuză, zicând că, dacă ar avea dovada pe care Toma o avea de la prietenii lui, ar crede. Nu-și dau seama că au nu numai dovada aceea, ci mult mai mult. Mulți dintre aceia care, la fel ca Toma, așteaptă să dea la o parte orice pricină de îndoială nu vor ajunge niciodată la așa ceva. Încetul cu încetul, ei se întăresc în necredința lor. Aceia care caută să privească partea întunecată, să cârtească și să se plângă nu știu ce fac. Ei seamănă sămânța îndoielii și vor avea de adunat roadele îndoielii. În vremuri când credința și neîncrederea vor fi indispensabile, mulți vor vedea că sunt lipsiți de puterea de a nădăjdui și a crede.

În felul în care l-a tratat pe Toma, Isus le-a dat urmașilor Lui o învățătură. Exemplul Lui ne arată cum trebuie să-i tratăm pe aceia a căror credință este slabă și care scot mereu în evidență îndoielile lor. Isus nu l-a copleșit pe Toma cu mustrări, nici nu S-a luat la ceartă cu el. El S-a descoperit celui îndoielnic. Toma fusese destul de nechibzuit când și-a impus condițiile pentru a crede, dar Isus, în generoasa Lui iubire și considerație, a sfărâmat toate barierele. Rareori poate necredința să fie biruită prin discuții contradictorii. Ea îmbracă mai degrabă forma unei autoapărări, găsind totdeauna sprijin și noi scuze. Dar faceți ca Isus, în iubirea și îndurarea Lui, să fie descoperit ca Mântuitor răstignit și din multe guri, în vremuri potrivnice, se va auzi recunoașterea dată de Toma: “Domnul meu și Dumnezeul meu”. (E. G. White – Hristos lumina Lumii, pag. 807)

„Sutașul care a dorit ca Hristos să-l vindece pe robul său s-a simțit nevrednic ca Isus să intre în casa sa; credința lui a fost atât de tare în puterea lui Hristos, încât L-a rugat să spună doar un cuvânt, și lucrarea avea să fie făcută. “Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat și a zis celor ce veneau după el: ‘Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credință așa de mare. Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăția cerurilor. Iar fiii Împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților’. Apoi a zis sutașului: ‘Du-te, și facă-ți-se după credința ta’. Și robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Aici, Hristos înalță credința în contrast cu îndoiala. El a arătat că israeliții aveau să se poticnească din cauza necredinței lor, fapt care avea să ducă la respingerea lor. Toma a declarat că el nu va crede dacă nu va pune degetul în semnul cuielor și dacă nu va pune mâna în coasta Domnului său. Hristos i-a prezentat dovada pe care a dorit-o și apoi a mustrat necredința lui: “Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut”. (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 4, pag. 233)