Viorel Dascălu

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

„Aaron a istorisit toate cuvintele pe care le spusese Domnul lui Moise şi Moise a făcut semnele înaintea poporului. Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferinţa şi s-au plecat şi s-au aruncat cu faţa la pământ.” – Exod 4:30-31.

”Dorești să te predai lui Dumnezeu, dar ești slab, nu ai destulă putere morală, ești rob al îndoielilor și stăpânit de obiceiurile vieții tale păcătoase. Făgăduințele și hotărârile tale sunt asemenea unor funii de nisip. Singur nu-ți poți controla și stăpâni gândurile, impulsurile și simțămintele. Amintirea făgăduielilor nerespectate și a angajamentelor neîmplinite slăbește încrederea în propria ta sinceritate și te face să crezi că Dumnezeu nu te poate primi; dar nu trebuie să deznădăjduiești. Ce trebuie să înțelegi este adevărata putere a voinței. Aceasta este puterea care guvernează natura omului, puterea ce ia hotărâri sau care face alegerea. Totul depinde de dreapta lucrare a voinței. Dumnezeu a dat oamenilor puterea alegerii; datoria lor este aceea de a o exercita. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm inima și nici să predăm lui Dumnezeu simțămintele; dar putem alege să-l slujim. Putem să-I dăm voința; atunci El va lucra în noi și voința și înfăptuirea, după buna Sa găsire cu cale. În acest fel, întreaga noastră ființă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; simțămintele noastre vor fi atunci îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.” –E. G. White – Calea către Hristos, p. 47

Întrebări de meditat

• Când a fost confruntat cu realitatea promisiunii iubitoare a lui Dumnezeu de salvare din sclavie, reacția poporului Israel a fost una de predare, angajament și închinare.
• Pe măsură ce contempli incredibila iubire al lui Dumnezeu pentru tine vei alege astăzi să-i răspunzi cu El cu același tip de atitudine? Îi vei preda voința, viața, inima ta?
• Dumnezeu e bun. El dorește să ajute și să vindece. Procesul poate răni uneori, dar merită.
• De ce să nu te lași de lume, să te predai și să-ți dedici viața și voința lui Dumnezeu astăzi și să te închini Lui?

Motive de rugăciune – Duminică, 17 mai 2020

MOTIVE DE LAUDĂ:

• Restricțiile Covid-19 au dus la o creștere a interesului pentru Evanghelie în Orientul Mijlociu. Diverse persoane, rămânând anonime, s-au conectat online cu biserica.
• Mișcări vaste de rugăciune se desfășoară în Diviziunea Inter-Americană.

CERERI:

• Rugați-vă pentru evangheliștii cu literatura din întreaga lume, care sunt afectați financiar de pandemie. Rugați-vă pentru modalități prin care literatura noastră să se răspândească încă în acest timp și pentru ca mulți să fie binecuvântați citind-o.
• Rugați-vă pentru acei membri credincioși care slujesc în distribuția de alimente în această perioadă. Rugați-vă să fie protejați de virus în timp ce fac acest serviciu de iubire pentru cei din jurul lor.
• Rugați-vă pentru laici, lucrători biblici și evangheliști care sunt dependenți de agricultură și de alte măsuri de auto susținere pentru a se susține pe ei înșiși și familiile lor. Rugați-vă pentru cei care trăiesc și slujesc în regiuni afectate de secetele abundente.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Puteţi adăuga motivele dumneavoastră de rugăciune pe grupul: „Buzunarul cu Rugăciuni”

Materiale pentru studiu suplimentar:

„Petru avea o încredere absolută în Isus. Încă de la început El crezuse, că acesta este Mesia. El văzuse și auzise, cum Ioan, antemergătorul lui Isus, Îl anunțase ca Mielușel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. El stătuse în strânsă legătură cu Isus, fusese martor ocular al minunilor Sale, ascultase la învățăturile Sale, și câștigase deplina convingere, că El era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care se convinseseră prin învățăturile lui Ioan, și primiseră pe Hristos, începură acum a hrăni îndoială cu privire la misiunea lui Ioan, când acesta a fost prins și omorât. Ei se îndoiau de asemenea, dacă Isus este într-adevăr Mesia cel atât de mult așteptat.

Credința lui Petru totuși nu se clătină niciodată; cu un devotament nestrămutat, urmă el Maestrului Său. Când acei ucenici, care așteptaseră cu dor, ca Isus să-Și manifeste marea Sa putere și să ocupe tronul lui David, Îl părăsiră, văzând că El nu are astfel de intenții, Petru și tovarășii Săi rămăseseră nestrămutați în devotamentul lor. Nestatornicia acelora, care ieri preamăreau și astăzi osândeau, nu avea nici o influență asupra adevăraților urmași ai Mântuitorului. Petru declară: “Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu”. El nu așteptă, până ce onorurile împărătești să încoroneze pe Domnul său, ci Îl primi în înjosirea Sa. În mărturisirea Sa pentru Hristos, Petru exprimă în același timp și credința ucenicilor. Cu toate acestea Isus știa, că nici urmașii Săi credincioși și nici vreun iudeu oarecare nu va putea uni închipuirea, pe care ei și-o făceau despre Mesia, cu înjosirea, suferințele și moartea Sa. Câtă milostivire arătă deci Salvatorul nostru, care fiind conștient de soarta, care Îl aștepta, potrivea cu atâta gingășie calea pentru ucenicii Săi și îi pregătea pentru încercarea cea mai grea și cea mai de pe urmă!” (E. G. White – Viaţa lui Isus, pag. 249)

„Creatorul nostru cere devotamentul nostru suprem, supunerea noastră deplină, Orice lucru care tinde să abată dragostea noastră față de Dumnezeu sau să se interpună în slujirea pe care o datorăm Lui ajunge să fie un idol în sine însuși. Pentru unii, pământurile, casele, afacerile sunt niște idoli. Întreprinderile lor comerciale sunt urmărite cu zel și energie, în timp ce slujirea adusă lui Dumnezeu ajunge să aibă o importanță secundară. Închinarea în familie este neglijată și rugăciunea în taină este uitată. — Comentarii Biblice ale AZȘ 2:1011, 1012.

Neglijarea rugăciunii este progresivă — Fiți atenți la felul în care neglijați rugăciunea tainică și studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Acestea sunt armele voastre împotriva aceluia care luptă să împiedice înaintarea voastră pe calea spre ceruri. Prima neglijare a rugăciunii și a studiului Bibliei face ca a doua neglijare să fie mai ușoară. Prima împotrivire față de îndemnurile Duhului pregătește calea pentru o a doua împotrivire. În felul acesta, inima este împietrită, iar conștiința devine insensibilă. — Solii pentru tineret, 96.

Rugăciunea sporadică vă va face să pierdeți dependența de Dumnezeu — Rugăciunea este respirația sufletului. Este secretul puterii spirituale. Niciun alt mijloc al harului nu o poate înlocui pentru a păstra sănătatea sufletului. Rugăciunea aduce inima într-o comuniune directă cu Izvorul vieții și întărește vigoarea și tonusul experienței religioase. A neglija rugăciunea sau a ne ruga ocazional, atunci când ne convine, înseamnă a pierde legătura cu Dumnezeu. Însușirile spirituale își pierd vitalitatea, experiența religioasă va fi lipsită de sănătate și vigoare. — Idem, 249, 250.” (E. G. White – Rugăciunea, pag. 181)

„Domnul Isus Hristos, pe Muntele Măslinilor, a declarat în mod clar că, din cauza “înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci”. El vorbește aici despre o clasă de credincioși care au căzut de la o înaltă stare de spiritualitate. Fie ca astfel de declarații să ne revină în minte cu o putere solemnă și cercetătoare a inimilor noastre. Unde este zelul, devoțiunea noastră față de Dumnezeu, acea armonie sau conformare cu măreția adevărului pe care pretindem că îl credem? Iubirea față de lume, iubirea pentru unele păcate ce ne sunt scumpe, a dezobișnuit inima de dragostea de rugăciune și de meditație la lucrurile sacre. O serie de servicii religioase formale sunt păstrate; dar unde este iubirea pentru Isus? Spiritualitatea moare. Oare această toropeală, această jalnică deteriorare să fie permanentă? Lampa adevărului pâlpâie și este gata să se stingă pentru că nu este reumplută cu uleiul harului?” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 5, pag. 538)

„Modul de gândire trebuie schimbat — Mintea multora poate ajunge la un stadiu atât de josnic, încât Dumnezeu nu mai poate lucra prin și pentru ea. Modul de gândire trebuie schimbat, iar conștiința morală trebuie trezită, astfel încât să poată înțelege cerințele lui Dumnezeu. Conținutul și esența adevăratei religii trebuie să fie recunoscute și evidențiate fără încetare de relația noastră personală cu Dumnezeu — prin cuvinte, prin fapte și prin comportament. Umilința trebuie să ia locul mândriei, seriozitatea să ia locul ușurătății, iar devoțiunea, locul indiferenței nereligioase.” (E. G. White – Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 2, pag. 786)