S-a scurs încă o săptămână. Efectele pandemiei încă nu au trecut. Dar în lume, lucrurile s-au complicat şi mai tare prin apariţia unor conflicte sociale. Ne îndreptăm spre mai bine? Nu prea se întrevede bunăstarea.
Este Sabat! Prin excelenţă, Sabatul a fost, este şi va fi destinat închinării, indiferent unde ne aflăm.
Imnul creştin propus pentru deschidere: 391 – „O, cât iubit-a Dumnezeu”
Predica din acest Sabat are drept titlu o afirmaţie superbă:
„Dumnezeu este iubire!”
GÂNDUL CENTRAL AL PREDICII:
Atunci când lumea te izolează, când cunoscuții te resping, când colegii fug de tine, când familia te înlătură, când până şi părinţii te uită, există CINEVA care nu face acesta. Este un Dumnezeu care spune:
Isaia 49:15-16 „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip: Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, și zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!”
PRETEXTUL PREDICII:
Cu ceva timp în urmă, vorbeam cu o persoană despre Dumnezeu şi despre păcat. Din vorbă în vorbă, am ajuns la capitolul iertarea lui Dumnezeu. Interlocutorul a intervenit şi a spus cu o siguranță de sine debordantă: „Dacă ai păcătuit, gata! Dumnezeu nu mai iartă niciodată! Ai pierdut totul!”
Persoana respectivă pretindea că „orice ar face, oricât ar dori un păcătos, Dumnezeu nu se mai uită la el niciodată!” Omul avea şi argument pentru părerea sa:
Habacuc 1:13 „Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mișei, și să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?”
Avea oare dreptate? Era corect modul de a gândi al acelei persoane?
Într-o altă ocazie, am auzit pe cineva care spunea: „Dumnezeu este obligat să ne mântuiască pe noi. Alţii mai buni ca noi nu are! Dacă nu ne mântuieşte pe noi, aşa cum suntem, nu va mai avea în cer niciun mântuit din zilele noastre.”
Iată două puncte de vedere:
- Dumnezeu este atât de drept, încât nu se mai uită deloc la păcătos;
- Dumnezeu este atât de iubitor, încât acceptă orice şi pe oricine.
Este Dumnezeu drept? Este Dumnezeu iubitor? Este Dumnezeu arbitrar?
ARGUMENTARE:
Scripturile ni-i descoperă pe toţi oamenii credinţei ca fiind oameni normali. Găsim relatate păcate de-ale lor, momente de slăbiciune sau chiar de cădere. Biblia nu dă impresia despre niciun credincios că ar fi atins perfecţiunea absolută. Apostolul Iacov spune despre unul dintre cei mai mari bărbaţi ai credinţei, care a fost şi luat la cer:
Iacov 5:17 „Ilie era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi; și s-a rugat cu stăruință să nu plouă, și n-a plouat deloc în țară trei ani și șase luni.”
- Cum de l-a luat Dumnezeu la cer pe Moise – cel care, în urma păcatului său, a primit interdicţia de a intra în Canaanul pământesc?
- Cum de a ascultat Dumnezeu rugăciunea lui Samson – cel care a fost victima propriilor alegeri şi a comportamentului iresponsabil?
- Cum de l-a înălţat Dumnezeu pe Ilie – cel care a căzut în depresie şi a fost fugar de teama ameninţării făcute de regina Izabela?
- Cum de l-a numit Dumnezeu „om după inima mea” pe David – un rege care a călcat porunca a şaptea, a ucis şi a distrus familii?
- Cum de i-a promis Domnul Isus veşnicia tâlharului – cel care nici măcar nu a avut timp să demonstreze că s-a pocăit şi şi-a schimbat viaţa?
Versetul cheie se află în 1 Ioan 4:7-11,16-19 „Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste. Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.
Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el. Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecății. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit în dragoste. Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.”
Ce este dragostea? Cum este dragostea lui Dumnezeu?
Să descoperim împreună dragostea lui Dumnezeu:
- Dumnezeu nu are dragoste, ci El este dragoste. Doar El este sursa adevăratei iubiri.
Iubirea nu reprezintă ceva static. Nu poţi să gândeşti sau să afirmi că iubeşti pe cineva, dar să nu faci nimic pentru acea persoană. Dragostea adevărată te obligă să te implici şi să dovedeşti cumva afecţiunea pe care o ai. Dacă nu faci nimic pentru o persoană, nu poţi pretinde că o iubeşti.
Pe de altă parte, dacă o persoană nu vede nimic care să „trădeze” faptul că tu o iubeşti, înseamnă că nu ţi-ai manifestat dragostea. Adevărata dragoste nu poate fi ascunsă.
„Iubirea este un principiu activ. Când principiul ceresc al iubirii eterne umple inima, influenţa lui se va revărsa asupra celor din jur, deoarece iubirea este un principiu activ, care schimbă caracterul, stăpâneşte impulsurile, controlează pasiunile, învinge răutatea, înalţă şi înnobilează simţămintele.
Iubirea este o plantă firavă şi de aceea trebuie cultivată cu multă grijă.” (Ellen G. White – Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 1, pag. 205)
2. Dumnezeu iubeşte activ. El se implică. El nu doar vorbeşte, ci şi demonstrează că este dragoste.
„Dumnezeu este iubire” este scris pe fiecare boboc de floare ce stă să se deschidă, pe fiecare fir de iarbă ce se ridică. Păsărelele încântătoare care fac să răsune aerul cu trilurile lor înveselitoare, florile atât de delicat colorate care în desăvârșirea lor își răspândesc parfumul, copacii falnici ai pădurii cu bogatul lor frunziș de un verde viu: toate mărturisesc despre grija părintească și iubitoare a Dumnezeului nostru și despre dorința Sa de a face fericiți pe copiii Săi.
Cuvântul lui Dumnezeu descoperă caracterul Său. El însuși a făcut și face cunoscut iubirea și mila Sa infinită. Când Moise s-a rugat: “Arată-mi slava Ta”, Domnul a răspuns: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea”. (Exod 33, 18.19.) Aceasta este slava Sa. Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise “Și a strigat: ‘Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care își ține dragostea până la mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul’”. (Exod 34, 6.7.) “El este milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate”, pentru că “Îi place îndurarea”. (Iona 4, 2; Mica 7, 18.)” (E. G. White – Calea către Hristos, pag. 10)
3. Dragostea lui Dumnezeu nu este egocentristă. Ea nu înseamnă a cere sau a pretinde. Dragostea înseamnă a da, a oferi, a sacrifica şi a jertfi. Dumnezeu întâi a dat:
Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”. El L-a dat nu numai să trăiască printre oameni, să poarte păcatele lor ci să moară ca jertfă pentru ei. El L-a dat omenirii pierdute. Domnul Hristos trebuia să Se identifice pe Sine cu interesele și nevoile omenirii. El, care era una cu Dumnezeu, S-a legat de fiii oamenilor cu legături care nu aveau să fie rupte niciodată. Domnului Hristos “nu-I este rușine să-i numească frați”. (Evrei 2, 11.) El este Jertfa noastră, Apărătorul nostru, Fratele nostru, purtând chipul nostru omenesc înaintea tronului Tatălui și care pentru veșnicie este una cu neamul omenesc pe care l-a răscumpărat El, Fiul omului. Și toate acestea pentru ca păcătosul să poată fi ridicat din ruina și degradarea păcatului spre a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu și a se împărtăși de bucuria sfințirii.” (E. G. White – Calea către Hristos, pag. 14)
4. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă o a doua şansă. Dumnezeu oferă o altă posibilitate prin înfiere. Dumnezeu nu ne-a abandonat, ci continuă să ne aibă în grija Sa.
1 Ioan 3:1 „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Și suntem. Lumea nu ne cunoaște, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.”
Prin jertfa lui Isus, credincioşii redevin fii ai lui Dumnezeu. Lucrul acesta este stipulat chiar în rugăciunea domnească, „Tatăl nostru”.
O astfel de iubire este fără egal. Să fim numiți copii ai împăratului ceresc! Prețioasă făgăduință! Tema celei mai profunde meditații! Iubirea fără seamăn a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit! Gândul acesta are asupra sufletului o putere ce îi subjugă și aduce rațiunea în supunere față de voința lui Dumnezeu. Cu cât vom studia mai mult caracterul divin în lumina crucii de pe Golgota, cu atât vom vedea mai mult mila, gingășia și iertarea împletite cu nepărtinirea și dreptatea și cu atât mai mult și mai clar vom discerne nenumăratele dovezi ale iubirii infinite și ale milei pline de gingășie care întrec cu mult dragostea și dorul unei mame pentru copilul ei neascultător.” (E. G. White – Calea către Hristos, pag. 15)
5. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă condescendenţă (coborâre spre noi). Îndurarea şi mila Sa se demonstrează în multitudinea acţiunilor Sale.
Voi trece rapid şi la următoarea caracteristică a dragostei lui Dumnezeu, pentru că argumentele sunt legate între ele:
6. Dragostea lui Dumnezeu este corectă, dreaptă. Dumnezeu nu este incorect şi arbitrar. El spune situaţiei pe nume. El nu socoteşte viciul ca fiind o virtute, iar abaterea ca fiind corectitudine.
Exodul 34:6-7 „Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat, și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam!”
„Dumnezeu este izvorul oricărei îndurări. Numele Lui este “îndurător și milostiv”. (Exod 34, 6.) El nu Se poartă față de noi după cum merităm. Nici nu întreabă dacă suntem vrednici de iubirea Lui, ci revarsă asupra noastră bogățiile iubirii Sale, pentru ca să ne facă vrednici. El nu este răzbunător. Nu caută să pedepsească, ci să răscumpere. Însăși asprimea pe care El o manifestă prin providența Sa este manifestată pentru mântuirea celui abătut. El dorește din toată inima să ușureze vaiurile oamenilor și să pună balsamul Său pe rănile lor. Este adevărat că Dumnezeu “nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exod 34, 7), dar îi va îndepărta vinovăția.” (E. G. White – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 22)
7. Dragostea lui Dumnezeu nu ne exonerează (scuteşte) de ascultare. Ea nu ne face iresponsabili. Din contră. Ne ajută să fim mai conştienţi de datoriile noastre.
„E nevoie de ascultare deplină — În lucrarea noastră pentru cei căzuți trebuie să avem imprimate în minte și inimă cerințele Legii lui Dumnezeu și necesitatea loialității față de El. Nu eșuați niciodată în a arăta că există o clară diferență între cel care — I slujește lui Dumnezeu și cel care nu-I slujește. Dumnezeu este iubire, dar El nu poate scuza nerespectarea cu bună știință a poruncilor Sale. Natura guvernării Sale este în așa fel, încât oamenii nu pot scăpa de consecințele neascultării. Numai pe cei care-L onorează îi poate onora Dumnezeu. Conduita omului în această lume îi hotărăște soarta veșnică. După cum seamănă, așa va secera. Cauza va urma efectului.” (E. G. White – Temperanţă, pag. 106)
Faptul că Dumnezeu ne iubeşte este extraordinar. Dar El ne cheamă să trăim responsabil.
8. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă iertare. Dumnezeu primeşte pe orice păcătos pocăit care-şi cere iertare.
Isaia 44:22 „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele, ca o ceaţă: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat.”
„Nu vă încredeți în simțăminte (sfat adresat unei persoane cuprinse de îndoială) — Marele plan al harului, alcătuit încă de la începutul existenței, prevede ca fiecare suflet împovărat să se încreadă în iubirea lui Dumnezeu. Singura cale de a fi în siguranță acum, când mintea ta este torturată de îndoială, este să nu te încrezi în simțămintele tale, ci să-ți pui încrederea în Dumnezeul cel viu. Tot ce îți cere Dumnezeu este să-ți pui încrederea în El, acceptându-L ca pe un Mântuitor credincios, care te iubește și îți iartă toate greșelile și erorile.” (E. G. White – Temperanţă, pag. 106)
Aici este secretul acceptării „sfinţilor” Noe, Avraam, Moise, Samuel, Ilie, David, Petru etc. Oamenii aceștia s-au pocăit, iar Dumnezeu, în dragostea Sa, i-a iertat şi i-a făcut desăvârşiţi.
9. Dragostea lui Dumnezeu nu înseamnă doar iertare. Dumnezeu este gata să ofere şi puterea de a nu mai păcătui.
Filipeni 4:9 „Pot totul în Hristos care mă întăreşte.”
„Dragostea este principiul guvernării lui Dumnezeu și tot ea trebuie să fie și fundamentul caracterului oricărui creștin. Nimic altceva nu ne poate da puterea de a învinge încercările și ispitele. Iar dragostea aceasta se descoperă în sacrificiu. Planul de mântuire s-a născut din jertfă — iar jertfa plină de iubire a lui Dumnezeu este nemărginită. Isus a dat totul pentru noi, iar cei care-L primesc vor fi gata să sacrifice totul pentru El.” (E. G. White – Chemaţi să fim diferiţi, pag. 36)
Noi nu putem face nimic fără Dumnezeu. Dragostea Sa se manifestă prin providenţă, călăuzire, sprijin şi încurajare.
10. Dragostea lui Dumnezeu este infinită şi perpetuă. Ea devine molipsitoare şi va umple veşnicia.
1 Corinteni 13:8 „Dragostea nu va pieri niciodată.”
Dragostea va fi generatorul tuturor acţiunilor şi sentimentelor pe care le vor avea mântuiţii.
„Marea luptă s-a sfârșit. Păcatul și păcătoșii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibrație de armonie și de bucurie străbate prin creațiunea imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viața, lumina și fericirea prin domeniile spațiului fără sfârșit. De la atomul minuscul și până la lumile cele mari, toate lucrurile, însuflețite și neînsuflețite, în frumusețea lor neumbrită și într-o bucurie desăvârșită, declară că Dumnezeu este iubire.” (E. G. White – Tragedia veacurilor, pag. 678)
Nu poţi vedea dragostea dacă nu o priveşti, nu o cunoşti şi nu o recunoşti.
APEL:
Ce avem de făcut? Cum ar trebui să răspundem unei astfel de iubiri?
„Când îmi dau seama cât de mult s-a făcut pentru noi pentru a ne păstra drepți, simt nevoia să exclam: O, ce iubire, ce iubire neasemuită are Fiul lui Dumnezeu pentru noi, bieții păcătoși! Să fim adormiți și nepăsători în timp ce se face tot ce este cu putință pentru salvarea noastră? Tot cerul este interesat de noi. Ar trebui să fim vii și treji pentru a-L onora, slăvi și adora pe Cel peste măsură de înălțat. Inimile noastre ar trebui să dea pe dinafară de atâta iubire și recunoștință pentru Cel care a fost atât de plin de iubire și compasiune pentru noi. Ar trebui să-L onorăm cu viața noastră și să arătăm printr-o vorbire curată și sfântă că suntem născuți de sus, că această lume nu este căminul nostru, ci că suntem străini și peregrini aici, călătorind către o țară mai bună.” (E. G. White – Scrieri timpurii, pag. 113)
Să contemplăm această dragoste. Să o aprofundăm zilnic şi să medităm la ea.
Sunt magistrale trei versete ale apostolului Ioan. Cu ele aş vrea să închei.
Primul:
1 Ioan 4:11 „Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.”
Ioan vorbeşte despre dragostea dintre copiii lui Dumnezeu. Este ideal să dovedim şi noi o dragoste divină. Nu poate fi nimic mai ceresc decât să dovedim că îi iubim pe ceilalţi copiii ai lui Dumnezeu.
Al doilea verset:
1 Ioan 4:19 „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.”
Nu noi am inventat dragostea. Ea există pentru că este totuna cu Dumnezeu. Este frumos ca la dragoste să răspundem cu dragoste. Să-L iubim pe Dumnezeu aşa cum ne-a iubit El.
Al treilea verset:
1 Ioan 5:2 „Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui.”
Aici apostolul vorbeşte despre termometrul dragostei – ASCULTAREA! Putem demonstra iubirea şi ataşamentul faţă de Dumnezeu doar prin ascultarea noastră faţă de El.
Este timpul cel mai potrivit să gustăm dragostea lui Dumnezeu. La rândul nostru, vom fi umpluţi de o iubire dispusă la sacrificii. Apoi, în relaţiile noastre, ataşamentul va fi cel dorit de Dumnezeu.
Doamne, dă-ne dorinţa de a simţi dragostea Ta şi apoi dă-ne puterea de a iubi!
AMIN!
Imnul creştin propus pentru încheiere: 370 – „Mai mult să Te iubesc”
Cu inimă sinceră, pastor Viorel Dascălu.
