Ziua 80 – Vindecare fizică

Spread the love

Apelând la Isus în nevoia noastră urgentă!

Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă: îi uşurezi durerile în toate bolile lui. Psalm 41:3

”Hristos este astăzi același Medic plin de compasiune care a fost și în timpul lucrării Sale pământești. În El se găsește balsam vindecător pentru fiecare boală, putere întăritoare pentru orice neputință. Ucenicii Săi de astăzi trebuie să se roage pentru cei bolnavi cu același zel cu care s-au rugat ucenicii din vechime. Și vor avea loc vindecări; căci „rugăciunea credinței îi va salva pe cei bolnavi”. Avem puterea Duhului Sfânt, siguranța netulburată a credinței, care poate cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu. Promisiunea Domnului: „Își vor pune mâinile peste cei bolnavi și ei se vor însănătoși” este tot atât de demnă de încredere acum, ca și în zilele apostolilor. Ea arată privilegiul pe care-l au copiii lui Dumnezeu, iar credința noastră ar trebui să se prindă de tot ceea ce înseamnă acest lucru.” (E. G. White – Divina vindecare, pag. 226)

Întrebări de meditat:

Dumnezeu are puterea de a vindeca orice boală cu un singur cuvânt. El a promis că toți cei care cred în El vor fi vindecați. Fie că acest lucru se întâmplă în această viață, sau în cele din urmă la înviere, este la latitudinea și înțelepciunea Lui  desăvârșită. Suntem încurajați să ne rugăm pentru bolnavi cu credință în Vindecătorul Atotputernic. Adesea  nu ținem seama de capacitatea Lui de a vindeca până când nu am epuizat orice opțiune pământească; și, deși este important să facem tot ce putem pentru a preveni boala și pentru a o trata, ar trebui să mergem întotdeauna la Dumnezeu mai întâi și să căutăm îndrumarea Lui în timp ce ne ocupăm de boală.

Crezi în puterea lui Dumnezeu de a vindeca? Ai încredere că El știe cel mai bine când să se vindece și când să nu se vindece? Ești dispus să-ți predai viața în mâinile Sale când ești sănătos, astfel încât să rămâi credincios când vine boala? Vei accepta vindecarea Lui când aceasta vine sub forma schimbării stilului de viață?

Motive de rugăciune – Duminică, 14 iunie 2020

MOTIVE DE LAUDĂ:

  • Biserica Adventistă a putut să recruteze peste 10.600 de misionari digitali în doar câteva zile. Drept urmare, conținutul studiului biblic adventist este în trend și apare printre primele rezultate în căutările pe Google și YouTube.
  • În Filipine, sute de tineri se roagă în grupuri mari de rugăciune  și lanțuri de rugăciuni online. Redeșteptare și minuni au loc!

CERERI:

  • Rugați-vă pentru mai multă credință în puterea de vindecare a lui Dumnezeu. Rugați-vă pentru putere pentru a adopta un stil de viață sănătos.
  • Rugați-vă pentru școlile adventiste din întreaga lume, căci se confruntă cu abandonul datorită  COVID-19 și trebuie să găsească modalități creative pentru a putea continua să predea și să își mențină școlile în stare de funcționare după vacanța de vară.
  • Rugați-vă pentru Misiunea din Gabon. Ei derulează o conferință biblică în direct pe Facebook și YouTube până pe 26 iunie. Rugați-vă ca Domnul să conducă programul și să atingă inimile celor care îl ascultă.
  • Rugați-vă pentru vindecarea și restaurarea spirituală a familiei surorii D. Soțul ei are mielom multiplu și este slab în credință. Copiii au părăsit biserica și au îmbrățișat stiluri de viață nebiblice. Părinții ei sunt cu handicap din cauza bolilor.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Puteţi adăuga motivele dumneavoastră de rugăciune pe grupul: „Buzunarul cu Rugăciuni”

Materiale pentru studiu suplimentar:

„Cuvintele rostite ucenicilor ne sunt rostite și nouă. Nimeni nu trebuie să creadă că ziua pentru o lucrare asemănătoare cu a apostolilor este în trecut. Bărbații și femeile pot lucra astăzi așa cum i-a învățat Hristos. Toți vor avea ocazia de a sluji sufletelor bolnave de păcat și acelora care au nevoie de vindecare fizică. Vindecarea fizică este o știință ce vine de sus, din ceruri, fiind legată de însărcinarea Evangheliei.” (E. G. White – Lucrarea misionară medicală, pag. 319)

„Înlăturarea depresiei psihice grăbește vindecarea fizică —Deoarece iubirea lui Dumnezeu este atât de mare și atât de statornică, bolnavii trebuie încurajați să se încreadă în El și să fie voioși. Anxietatea tinde să producă slăbiciune și boală. Dacă bolnavii își vor învinge stările depresive și teama, perspectiva vindecării lor va fi mai bună, deoarece “ochiul Domnului privește peste cei ce … nădăjduiesc în bunătatea Lui”. (Psalmii 33, 18.) — The Ministry of Healing, 229 (1905).” (E. G. White – Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 2, pag. 482)

„Vindecarea fizică este legată de însărcinarea Evangheliei. Când Domnul Hristos i-a trimis pe ucenici în cea dintâi călătorie misionară a lor, El le-a poruncit: “Și pe drum, propovăduiți și ziceți: ‘Împărăția cerurilor este aproape!’ Vindecați pe bolnavi, înviați pe morți, curățiți pe leproși, scoateți afară demonii. Fără plată ați primit, fără plată să dați”. (Matei 10, 7.8.)” (E. G. White – Sfaturi pentru biserică, pag. 308)

„Hristos a fost Călăuza și Învățătorul vechiului Israel și l-a învățat că sănătatea este răsplata ascultării de legile lui Dumnezeu. Marele Medic care i-a vindecat pe bolnavi în Palestina vorbise poporului Său din stâlpul de nor, arătându-i ce trebuie să facă și ce va face Dumnezeu pentru el. “Dacă vei asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău”, a zis El, “dacă vei face ce este bine înaintea Lui, dacă vei asculta de poruncile Lui și dacă vei păzi toate legile Lui, nu te voi lovi cu nici una din bolile cu care am lovit pe egipteni; căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.” (Exod 15, 26.) Hristos le-a dat israeliților îndrumări hotărâte asupra felului lor de viață și apoi i-a asigurat: “Domnul va depărta de tine orice boală.” (Deuteronom 7, 15.) Când au împlinit condițiile, au văzut că făgăduința era întemeiată: “Nici unul n-a șovăit dintre semințiile Lui.” (Psalmii 105, 37.)” (E. G. White – Hristos, Lumina Lumii, pag. 824)

Hristos în sala de operație. — Înainte de a face o operație dificilă, medicul să ceară ajutorul Marelui Medic. Să-l asigure pe cel suferind că Dumnezeu poate să-l treacă în siguranță prin încercare, că Domnul este un adăpost sigur în vreme de necaz pentru toți cei ce se încred în El. — Divina vindecare, p. 118

„Mântuitorul este prezent în salonul bolnavului, în sala de operație, iar puterea Sa face lucruri mari pentru slava Numelui Său. — Manuscrisul 159, 1899 (Manuscript „The privileges and Duties of a Christian Physician”)
Chirurgia nu este o negare a credinței. — Avem privilegiul de a folosi fiecare mijloc rânduit de Dumnezeu în concordanță cu credința noastră, iar apoi de a ne încrede în Dumnezeu, după ce am prezentat făgăduința. Dacă este nevoie de o intervenție chirurgicală, iar medicul este dispus să se ocupe de acel caz, faptul de a fi operat nu este o negare a credinței. După ce și-a supus voința față de voința lui Dumnezeu, pacientul să se încreadă și să se apropie de Marele Medic, de Marele Vindecător și să se încredințeze în mâinile Sale cu o încredere deplină. Domnul va onora credința lui [285] în modul în care va considera că este spre slava Numelui Său. „Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor” (Isaia 26,3.4). — Manuscrisul 67, 1899 (Manuscris general)” (E. G. White – Solii alese, vol. 2, pag. 160)

„Marele Medic conlucrează în orice efort făcut în favoarea omenirii suferinde, ca să dea lumină trupului și viață și refacere sufletului. Și de ce se întâmplă așa? Satana a venit în lumea noastră și a dus pe oameni în ispită. Odată cu păcatul, a venit durerea și suferința, deoarece noi culegem ce semănăm. După aceea Satana a făcut pe om, să arunce asupra Lui Dumnezeu suferința, care nu este decât urmarea sigură a neascultării de legile fizice. Dumnezeu a fost în felul acesta, acuzat pe nedrept, în caracterul său și reprezentat greșit. El este acuzat că face tocmai ce a făcut Satana. Dumnezeu dorește ca poporul Său, să demaște înșelăciunea vrășmașului. El le-a dat lumina Evangheliei sănătății, și ca reprezentanți ai Săi, trebuie să dea altora această lumină. Când ei lucrează pentru alinarea suferințelor omenești, trebuie să arate către originea oricărei suferințe și să le îndrepte mintea la Isus, Marele Vindecător al trupurilor și al sufletelor. Inima Sa plină de simpatie, se apropie de toți suferinzii pământului, și conlucrează cu oricine lucrează, pentru alinarea suferințelor. Odată cu binecuvântarea Sa, vine sănătatea și atunci caracterul Lui Dumnezeu este îndreptățit, iar minciuna este pusă asupra lui Satana, care este autorul ei.” (E. G. White – Mărturii nepublicate, pag. 138)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.