Versetul de astăzi este o lecţie dată de înţeleptul Solomon:
„Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuință.” (Proverbe 20:18)
Câte decizii nu au fost luate fără să existe sfătuire!? Cât de multe probleme apar în familiile unde soţii nu se sfătuiesc, în bisericile unde membrii nu comunică, în firmele unde angajaţii şi angajatorii nu discută, în societăţile unde sfaturile sunt neglijate, în ţările unde nu există dialog între conducători şi cetăţeni!?
Există „atotştiutori” care se cred atât de „înţelepţi”, încât niciodată nu ar cere şi nu ar accepta sfaturile celorlalţi. Unii dintre aceştia, deşi nu au realizat nimic, se mai consideră şi buni sfetnici pentru alţii.
„Mulți nu știu să se gospodărească în mod înțelept și să facă economie. Ei nu cântăresc lucrurile bine și nu acționează cu precauție. Unii ca aceștia nu trebuie să se încreadă în judecata lor proprie, căci aceasta este slabă, ci ar trebui să ceară sfat de la frații lor care au experiență. Însă aceia care nu au judecată bună și nu știu să facă economie adesea nu doresc să ceară sfat. În general, ei socotesc că știu să-și administreze afacerile pământești și nu sunt dispuși să urmeze un sfat. Ei acționează greșit și suferă în consecință. Frații lor sunt întristați să-i vadă suferind și îi ajută să iasă din greutăți. Felul neînțelept în care se gospodăresc afectează biserica. În acest fel, din vistieria lui Dumnezeu se iau mijloace care ar trebui folosite pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Dacă acești frați săraci, care duc o viață umilă, vor să fie sfătuiți și îndemnați de către frații lor, și totuși ajung la un moment dat la strâmtorare, frații lor ar trebui să socotească o datorie să-i ajute de îndată să iasă din dificultate. Însă, dacă aleg calea lor proprie și se bizuie pe propria lor judecată, ei trebuie lăsați să suporte pe deplin consecințele căii lor neînțelepte și să învețe dintr-o experiență care i-a costat scump că “prin numărul mare al sfetnicilor ai biruința.” (Proverbe 24, 6.) Cei care fac parte din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie supuși unii altora. Ei ar trebui să se sfătuiască unii cu alții, pentru ca lipsa unuia să poată fi compensată de priceperea celuilalt. Am văzut că ispravnicii lui Dumnezeu nu au datoria de a ajuta acele persoane care continuă să folosească tutun, ceai negru și cafea.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 1, pag. 224)
Poate că este ruşinos să ceri sfatul cuiva… Dar, oare, nu este mult mai ruşinos să eşuezi, să constaţi că ai greşit total?
Dumnezeu este cel mai bun sfetnic. El a „inventat” sfatul. În ceruri există consfătuire permanentă. De ce să nu mergem şi noi pe acelaşi model?
Doamne, dă-ne şi astăzi conştienţa faptului că suntem limitaţi şi avem nevoie de călăuzire! Ajută-ne să cerem şi apoi să acceptăm sfaturile bune pe care le primim! Amin!
