„Croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.” (Evrei 12:13)
Puterea exemplului este foarte mare, mai ales când vorbim despre formatori. Fie că este vorba de părinţi, fie că este vorba de creştinii mai cu „experienţă”, influența oferită prin exemplu poate fi definitorie.
Domnul Hristos declară: “Pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din acești micuți, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară și să fie înecat în adâncul mării. Vai de lume, din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!” (Matei 18, 6.7.) O mare răspundere e așezată aici asupra membrilor bisericii. Ei trebuie să ia aminte ca nu cumva, din neatenție față de sufletele celor tineri în credință, prin semănarea de semințe ale îndoielii și necredinței sub imboldul lui Satana, să fie găsiți vinovați de ruinarea vreunui suflet. “Croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. Urmăriți pacea cu toți și sfințirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Luați seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea”. (Evrei 12, 13-15.)” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 7, pag. 184)
„Trebuie să croiți cărări drepte cu picioarele voastre, altfel mieii vor fi abătuți de pe cale. Suntem înconjurați de persoane care s-au poticnit în credință, iar cei care trebuie să le ajute sunteți voi, nu poticnindu-vă voi înșivă, ci stând de partea principiilor ca niște stânci, ca niște oameni care au fost încercați și verificați. Știu că trebuie săvârșită o lucrare pentru popor, altfel mulți nu vor fi pregătiți să primească lumina îngerului trimis din cer, ca să lumineze întreaga lume cu slava lui. Să nu credeți că, înălțându-vă sufletul în vanitate, vorbind lucruri îndoielnice și nutrind în taină rădăcinile amărăciunii, veți fi găsiți ca niște vase de cinste în timpul ploii târzii pentru a primi slava lui Dumnezeu. În mod sigur, Dumnezeu va privi cu neplăcere la orice suflet care nutrește rădăcinile disensiunii și are un spirit atât de diferit de Spiritul lui Hristos.” (E. G. White – Schiţe din viaţa mea, pag. 327)
„Mulți se vor depărta de la credință și vor da atenție duhurilor înșelătoare. Patriarhi și profeți și Tragedia veacurilor sunt cărți special adaptate pentru cei veniți de curând la credință, pentru ca să se poată întemeia mai bine în adevăr. Sunt scoase în evidență primejdiile pe care bisericile ar trebui să le evite. Cei care vor cunoaște foarte bine lecțiile cuprinse în aceste cărți vor sesiza pericolele din fața lor și vor fi în stare să discearnă calea dreaptă, clară, marcată pentru ei. Ei vor fi feriți de cărări dubioase. Acestea vor croi cărări drepte pentru picioarele lor, pentru ca cei ce șchiopătează să nu se abată de pe cale. — Letter 229, 1903.” (E. G. White – Evanghelizarea prin literatură, pag. 129)
Ar trebui să privim cu mare responsabilitate exemplul pe care îl oferim altora – în familie, în biserică şi în societate. Într-o zi, Dumnezeu ne va întreba ce fel de mireasmă am răspândit pentru cei din jur şi ce fel de drum am croit cu picioarele noastre. Datorită comportamentului nostru, unii pot fi câştigaţi pentru veşnicie iar alţii pot fi pierduţi pentru totdeauna.
Să ne ajute Dumnezeu în croirea de cărări drepte cu picioarele noastre! Amin!