Destul de des, în spaţiul virtual, apar confruntări cu privire la anumite specii de animale – unii afirmă că ar fi curate şi se pot mânca, alţii susţin contrariul. Care să fie oare abordarea corectă?
Continuă lectura Curat sau necurat?Categorie: Articole
AJUTOR! Am fost furat!
Mi-aduc aminte cu mare plăcere de perioada copilăriei. Îmi place să redescopăr acele vremuri care mă fascinau. Anii pe care i-am petrecut alături de părinţii mei şi de sora mea sunt încă vii în amintirea mea.
Continuă lectura AJUTOR! Am fost furat!Ne mai jucăm?
Ce părere ai despre joaca împreună cu cei dragi, în casă sau afară? Ai auzit de aşa ceva? Mai practici această activitate benefică pentru toţi cei din familie?
Continuă lectura Ne mai jucăm?Dragostea şi stomacul
Se spune destul de des că „dragostea trece prin stomac”. Sigur ai auzit şi tu această afirmaţie.
Să fie oare adevărat? Există vreo legătură între iubire şi sistemul digestiv?
Continuă lectura Dragostea şi stomaculAtingeri care pot transforma
Sunt atingerile importante? Ce rol au atingerile, în general, dar mai ales în familie? Care este efectul acestora asupra sănătăţii fizice, psihice şi emoţionale?
Continuă lectura Atingeri care pot transformaComoara din casa ta
UNDE-O FI COMOARA?
În Cracovia, Polonia, trăia un rabin bătrân pe nume Aizik, fiul lui Iekel. Într-o noapte a visat că trebuia să meargă neapărat în orașul Praga din Cehia. Acolo, sub podul cel mare ce ducea spre palatul regelui, avea să găsească o comoară.
Continuă lectura Comoara din casa taLa mulți ani!
Încă un an s-a scurs în istorie. Bun sau rău, a trecut! Ce urmează oare în anul 2023?
Continuă lectura La mulți ani!Cui şi cum mă închin?
Închinarea este adorarea, cinstirea, omagiul sau reverența pe care o aducem divinităţii. Ea trebuie să se manifeste printr-o continuă dependenţă de subiectul închinării şi o permanentă ascultare a veneratului.
Continuă lectura Cui şi cum mă închin?Zodiacul, horoscopul şi astrologia
Nu trece nici măcar o zi fără ca, la televiziune, la radio sau pe stradă, să se vorbească despre corpurile cereşti şi puternica lor influenţă asupra omului. Este corectă şi sănătoasă această abordare pentru un creştin?
Continuă lectura Zodiacul, horoscopul şi astrologiaEşti liber să alegi!
Sunt multe persoane care, luate la întrebări pentru anumite situaţii, conjuncturi sau fapte, declară că nu au avut ce să facă pentru a se împotrivi „genelor” sau materialului ereditar moştenit de la înaintaşi.
Continuă lectura Eşti liber să alegi!