Biserica Smirna, e-a doua vizată.
Se spune de bine şi nu-i prea mustrată.
Cuvântul profetic din ceruri răsună
L-a spus Cel Dintâi şi Cel de pe urmă:
Vulpea speologilor
Tot asa sa lumineze si lumina voastra inaintea oamenilor, ca ei sa vada faptele voastre bune, si sa slaveasca pe Tatal vostru, care este in ceruri. (Matei 5:16)
Asa cum se mai intampla in cercetarile speologice, de foarte multe ori animalele sunt cele care atrag atentia oamenilor asupra existentei unor locuri subterane.
Efes
Biserica Efes. Ea-i prima pe listă.
Sunt vorbe de bine, dar şi una tristă.
Mesajul e clar şi e scris să rămână
Căci Domnul vorbeşte cu stele în mână:
Preţul plătit de alţii… pentru tine
Marele Zid Chinezesc ii uimeste pe toti cei care il privesc, chiar si numai in fotografii. Dar, pretul pe care l-a platit poporul chinez pentru a detine aceasta minune a lumii a fost foarte mare.
Lucrarile la zid au durat zece ani, intr-un ritm de munca teribil, atat ziua, cat si noaptea. Imparatul Qin (sau Qinwang) al Chinei era un riguros planificator al actiunilor sale.
Inteligenţă şi pasiune
Dacă eşti inteligent şi îţi merge mintea, poţi realiza lucruri măreţe. Dacă, pe lângă creier mai pui şi pasiune (adică o porţie cât mai mare din inima ta) rezultatul este uimitor. Realitatea aceasta poate fi demonstrată de japonezi – un popor atât de năpăstuit în ultima vreme.
Iată o reclamă care nu mai are nevoie de comentarii:
Şapte biserici
Pe insula Patmos, solia divină
Trimisă-i de Domnul, prin Înger să vină;
Şi cel ce-o primeşte în carte o scrie
Să fie la toţi, spre ştiut,… mărturie.
Reţeta pentru cumpărături
Faceti-va rost de pungi, care nu se invechesc, o comoara nesecata in ceruri, unde nu se apropie hotul, si unde nu roade molia. (Luca 12:33)
Fiecaruia dintre noi ne place sa facem cumparaturi. Unii prefera piata de legume, altii – Metro, iar altii se simt in largul lor printre articolele tehnice.
Ai o întrebare? Iată un răspuns!
Un nou site: www.intrebariimportante.ro. De ce? Pentru că sunt atâtea întrebări şi sunt atât de puţine răspunsuri.
Este foarte adevărat că nu toate întrebările îşi pot afla răspunsul aici şi acum. Tot la fel de adevărat este şi faptul că oamenii nu pot răspunde la toate întrebările. De ce? Simplu.
– Cine cunoaşte toate lucrurile şi toate situaţiile? Eu, tu sau el?
– Cine are răspunsuri la toate întrebările? Eu, tu sau el?
– Cine poate da răspunsurile cele mai bune? Eu, tu sau el?
Tabara de comunicare Podis
In perioada 17-20 martie 2011, la Centru de Sanatate Podis, judetul Bacau, s-a desfasurat Tabara de Comunicare „misiune pe.net” .
Organizatorii au fost: pastorul Stefan Ropotica de la Conferinta Moldova (responsabil de departament comunicare) si coordonatorul Nicu Alexandru (asistent la acelasi departament). Continuă lectura Tabara de comunicare Podis
Ajutor! Sunt şi eu în apă!
… pentru ca sa nu fie nici o dezbinare in trup: ci madularele sa ingrijeasca deopotriva unele de altele. Si daca sufera un madular, toate madularele sufera impreuna cu el; daca este pretuit un madular, toate madularele se bucura impreuna cu el. Voi sunteti trupul lui Hristos, si fiecare in parte madularele Lui. (1 Corinteni 12:5,27)
Vreau sa-ti povestesc un scenariu ce se intampla in apele marilor si oceanelor lumii. Este despre delfini, dar ar putea fi (bineinteles adaptat) si despre mine sau despre tine…